Petrescu scrie istorie în Rusia! Dinamo e neînvinsă de 9 meciuri, dar „Super Dan” nu își găsește liniștea: „În 23 de etape – 0! Nu primim nimic!”

Petrescu scrie istorie în Rusia! Dinamo e neînvinsă de 9 meciuri, dar
  • Publicat:
  • Actualizat:

 

Dan Petrescu continuă să facă minuni în Rusia, acolo unde a dus-o pe Dinamo Moscova până pe locul 5 în clasament, deși în momentul în care a preluat-o, în iarnă, echipa era la retrogradare. 
 
Trupa lui „Super Dan” e neînvinsă de 9 etape, însă egalul obținut aseară, pe terenul lui Amkar Perm, l-a enervat peste măsură pe tehnician.Nu atât rezultatul în sine, cât modul în care echipa sa a fost dezavantajată de arbitri. 
 
La conferința de presă de după meci, fostul antrenor al Unirii s-a dezlănțuit, criticând dur modul în care „fluierașii” se comportă la partidele lui Dinamo.
 
I-am zis arbitrului ca mai e și Dinamo pe teren. I-am zis că în 23 de etape avem zero penalty-uri, în timp ce Amkar a primit șase deja. Avem și noi faulturi d-astea în fiecare meci și nu primim nimic. Dacă în Spania s-ar arbitra ca aici, atunci Barcelona n-ar mai avea cu cine să joace, ar fi toți jucătorii suspendați! Ați văzut că acolo arbitrii vorbesc cu fotbaliștii, dau explicații! Noi am primit galbene aiurea! Mă aștept ca și noi să primim penalty-uri ca cel pentru faza de astăzi de acum înainte„, a tunat Petrescu la conferința de presă.
 
 
 
 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen