Peste 100 de ani de istorie, ȘTERȘI cu buretele!** Cum schimbă banii o echipă de tradiție din Marea Britanie

Redactor:
Wili Bitescu
Peste 100 de ani de istorie, ȘTERȘI cu buretele!** Cum schimbă banii o echipă de tradiție din Marea Britanie
  • Publicat:
  • Actualizat:

Intrat pe mâna unor investitori din Malaesia, Tan Tan Sri Vincent și Dato Chan Tien Ghee, clubul galez Cardiff City trece printr-un amplu proces de rebranding. Clubul înființat în 1899 își va modifica stema, dar și culorile. Pentru prima oară din anul 1910, echipa va juca pe teren propriu în tricouri roșii, și nu albastre.

„Suntem convinși că schimbarea culorilor este o mișcare radicală. Nu a fost o decizie ușoară”, a spus președintele executiv al galezilor.

Investitorii au declarat că următorul pas este extinderea stadionului și modernizarea bazei sportive. Se dorește și ștergerea datoriei imense către Langston Corporation. Promovarea în Premier League este obiectivul imediat, iar aceste mișcări fac parte dintr-un amplu proces de marketing, cu scopul de a atrage cât mai mulți fani.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…

Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?

Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

Lovitură pentru cei care au mașină PE BENZINĂ. Se întâmplă chiar de astăzi, 19 APRILIE

De ce s-a SINUCIS Mihaela, fata care s-a aruncat de la balcon! Șocant ce a scris în biletul de adio

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie

„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen