Pe Bale l-a prins „radarul” cu o viteză incredibilă. Galezul a devenit cel mai rapid fotbalist din lume

Pe Bale l-a prins
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Gareth Bale nu este în cea mai bună formă a carierei, dar este cel mai rapid jucător din lume în acest sezon. Galezul a fost „prins de radar” cu 36.9 km/h, o viteză demnă de sprinterii de top din atletism.

În ultima perioadă, Bale, cel mai scump jucător din lume, a devenit „persona non grata” pe Bernabeu, fanii Realului reproșându-i că nu se ridică la nivelul cerut de suma imensă plătită lui Tottenham de Florentino Perez: 100 de milioane de euro. Dacă anul trecut părea că s-a integrat perfect în mecanismul echipei lui Ancelotti, în actuala stagiune prestațiile sale au fost modeste. La acest fapt a contribuit, probabil, și conflictul pe care îl are cu celălalt mare star al grupării blanco, Ronaldo, dar galezul nu poate să își găsească alibi decât în spatele cifrelor. Iar acestea, pentru moment, nu îl ajută: a marcat de doar 12 ori în 25 de partide pentru Real, în La Liga.

Totuși, într-un studiu realizat de mexicanii de la Club Pachuca, care au vrut probabil să îl scoată în față pe Jurgen Damm, jucătorul lor, Bale figurează cu cea mai mare viteză atinsă în acest sezon: 36,9 km/h. Valencia (United), în trecut cel mai rapid din lume, completează podiumul, Ronaldo aflându-se abia pe poziția a 5-a.

Cei mai rapizi jucători din lume

1.- Gareth Bale (Real Madrid): 36.9 km/h

2.- Jurgen Damm (Pachuca): 35.23 km/h

3.- Antonio Valencia (Manchester United): 35.1 km/h

4.- Aaron Lennon (Tottenham): 33.8 km/h

5.- Cristiano Ronaldo (Real Madrid): 33.6 km/h

6.- Theo Walcott (Arsenal): 32.7 km/h

7.- Lionel Messi (Barcelona): 32.5 km/h

8.- Wayne Rooney (Manchester United): 31.2 km/h

9.- Franck Ribery (Bayern Munich): 30.7 km/h

10.- Sergio Ramos (Real Madrid): 30.6 km/h

34 km/h a „prins” maxim Cătălin Câmpeanu, cel mai bun sprinter al României din istorie și al 7-lea din Europa, în 2014

44,72 km/h a fost viteza maximă atinsă de Usain Bolt, deținătorul ambelor recorduri mondiale în probele de 100m și 200m

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…