Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Serie A » Parcurs perfect pentru Juventus pe teren propriu după 15 runde în Serie A

Parcurs perfect pentru Juventus pe teren propriu după 15 runde în Serie A

Juventus Torino a câștigat, sâmbătă seară, meciul de pe teren propriu cu Atalanta, scor 3-1 (2-0), în etapa a 15-a din campionatul Italiei și se menține pe prima poziție a clasamentului.
Parcurs perfect pentru Juventus pe teren propriu după 15 runde în Serie A

Juventus Torino a câștigat, sâmbătă seară, meciul de pe teren propriu cu Atalanta, scor 3-1 (2-0), în etapa a 15-a din campionatul Italiei și se menține pe prima poziție a clasamentului.

Brazilianul Alex Sandro a deschis scorul în minutul 15, iar italianul Daniele Rugani a majorat avantajul patru minute mai târziu. Tot gazdele au punctat în repriza a doua, prin vârful croat Mario Mandzukic, în minutul 64. Atalanta a înscris golul de onoare în minutul 82, prin mijlocașul elvețian Remo Freuler.

Juventus: Buffon – Lichtsteiner, Rugani, Chiellini, Alex Sandro – Sturaro, Marchisio, Khedira (Lemina 61′), Pjanic (Evra 77′) – Higuain, Mandzukic (Cuadrado 75′). Antrenor: Massimiliano Alegri.

Atalanta: Sportiello – Toloi, Caldara, Masiello – Conti (Grassi 55′), Kessie, Freuler, Spinazzola, Kurtic (D’Alessandro 74′) – Petagna (Pesic 56′), Gomez. Antrenor: Gian Piero Gasperini.

Juventus are opt victorii din opt meciuri în fața propriilor suporteri și se află pe primul loc în Serie A, cu 36 de puncte, un ecart de șapte puncte față de AS Roma și AC Milan. De cealaltă parte, Atalanta întrerupe o serie de șase victorii consecutive și ocupă poziția a șasea, cu 28 de puncte.

Duminică, în etapa a 15-a din campionatul Italiei se vor disputa partidele: AC Milan – Crotone (ora 13:30), Lazio – AS Roma (16:00), Pescara – Cagliari (16:00), Sampdoria – Torino (16:00), Sassuolo – Empoli (16:00), Fiorentina – Palermo (20:45).

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]