Paolo Maldini 50 | „Împreună am crescut, ne-am bucurat, am suferit, am câștigat”. Mesajul care subliniază legătura dintre Milan și omul care a câștigat de cinci ori Liga Campionilor

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Dan Mirea
Paolo Maldini 50 |
  • Publicat:
  • Actualizat:
AC Milan i-a adus astăzi un omagiu fostului mare fundaș italian Paolo Maldini cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani. 
 
„Împreună am crescut, ne-am bucurat, am suferit, am câștigat: La mulți ani, Căpitane”, este mesajul postat de clubul italian pe rețelele de socializare, alături de un clip în care apar portrete cu Maldini din fiecare sezon petrecut la Milan. 
 
Paolo Maldini a debutat în 1985 la AC Milan și timp de 25 de sezoane, până în 2009 când s-a retras, a jucat numai în roșu și negru. La 41 de ani, când a decis să se retragă, avea 25 de trofee, câte unul pentru fiecare an în care a jucat la nivel profesionist. Pentru „squadra azzurra” a debutat în 1988 și a strâns 126 de selecții, marcând de șapte ori până la retragerea din 2002. A purtat banderola de căpitan atât pentru Milan, cât și pentru Italia, ceea ce i-a adus porecla „Căpitanul” (Il Capitano). Deși nu a câștigat niciun turneu final cu Italia, a ajuns până în finală la Cupa Mondială din 1994 și Campionatul European din 2000.
 
Maldini este considerat drept unul dintre cei mai valoroși fundași din istorie, fiind un model pentru mulți tineri jucători italieni, dar și un lider printre colegi. Chiar dacă au trecut nouă ani de la retragerea lui, încă deține recordul de meciuri în Seria A – 647. În total a jucat 902 meciuri pentru AC Milan în toate competițiile și este unul dintre cei 18 jucători din istorie care au apărut în peste 1000 de partide. După ce s-a retras, Milan a retras tricoul cu numărul 3, gest pe care l-au făcut pentru un alt fundaș legendar, Franco Baresi (numărul 6).
 
 
Paolo, fiul unui fost fundaș italian și căpitan la AC Milan Cesare Maldini, este co-proprietar la echipa de fotbal din Statele Unite Miami FC, unde l-a numit antrenor pe fostul său coleg din defensivă, Alessandro Nesta.
 
Cinci Ligi ale Campionilor, șapte campionate în Serie A, o Cupă a Italiei, cinci Supercupe ale Italiei, patru Supercupe ale Europei, două Cupe Intercontinental și un Campionat Mondial al Cluburilor a câștigat Maldini în cei 25 de ani petrecuți în iarbă. 
 
Legenda lui Maldini poate fi dusă mai departe de fiii săi, singurii care pot să poarte numărul 3 la AC Milan. Totuși, niciunul dintre ei nu pare să aibă talentul tatălui sau al bunicului. Christian (22 de ani) a plecat de la Milan în 2016 și a schimbat mai multe echipe în eșaloane inferioare din Italia, iar în acest moment joacă la Racing Fondi în Serie D. Daniel (16 ani) este atacant spre deosebire de bunicul, tatăl și fratele său, toți fiind fundași. Tânărul joacă la grupele de juniori ale lui AC Milan, acolo unde poartă numărul 10. În sezonul 2017-2018 a marcat 9 goluri în 24 de meciuri în campionatul destinat tinerilor sub 17 ani. 
 

Articol scris de Dan Duca
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele