Ozil, mesaj emoționant după ce a semnat cu Arsenal. Ce a scris pe contul de Facebook, imediat după perfectarea mutării

Ozil, mesaj emoționant după ce a semnat cu Arsenal. Ce a scris pe contul de Facebook, imediat după perfectarea mutării
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce în ultimii ani Wenger îi obișnuise pe fanii lui Arsenal cu o serie de campanii de achiziții dezamăgitoare, tunarii au reușit să facă în sfârșit un transfer sonor. Oficialii de pe Emirates au realizat, în ultimele ore de mercato, transferul lui Mesuz Ozil, de la Real Madrid.

Pentru mijlocașul german, Arsenal a plătit o sumă record – 50 de milioane de euro -, al doilea cel mai scump transfer din istoria Premier League. Imediat după ce părțile s-au pus de acord în privința mutării, fotbalistul de 24 de ani a anunțat pe pagina sa de Facebook transferul și a ținut să transmită un mesaj emoționant pentru fanii grupării „blanco”.

Lucrurile s-au desfășurat diferit față de ceea ce anticipam eu în urmă cu două-trei zile. Vreau să le mulțumesc tuturor celor de la Madrid pentru trei ani cu adevărat minunați. Timpul petrecut aici a fost unul special și unic. Cu toate că plec, o să rămân fanul lor și sper să câștige cât mai multe trofee în viitor. Acum, aștept cu nerăbdare să ajung la noul meu club: Hai TUNARII!„, a scris Mesut Ozil pe pagina sa oficială de facebook.

AICI AI TOATE TRANSFERURILE IMPORTANTE DIN ULTIMA ZI DE MERCATO. INTRĂ‚ SĂ‚ VEZI CE MUTĂ‚RI SPECTACULOASE AU REALIZAT GRANZII EUROPEI

Din informațiile prezentate în presa engleză, Ozil va purta la Arsenal numărul 11, tricourile conținând numele său fiind deja trimise spre producție încă de ieri, când mutarea nu se concretizase încă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele