Nu ați avut niciodată tentația de a lăsa totul ca să plecați acasă? Ba da. În fiecare zi sau, în cel mai bun caz, o dată la două zile am câte un moment din ăsta (râde). În fiecare zi mă lovesc de câte o problemă care mă scoate din sărite, mai ales că sunt un tip foarte exigent și e foarte greu să lucrezi cu mine.
Restricțiile de aici nu vă deranjează? Absolut deloc. Pentru că nu sunt un tip petrecăreț. Probabil că am făcut prea multe înainte și acum trebuie să mă odihnesc (râde). Dacă voiam să mă distrez, atunci aș fi suferit la Riad. Dar mie nu-mi trebuie să merg la discotecă, nu trebuie să merg la restaurant. Eu îmi petrec timpul acasă și pe terenul de antrenament. Față de viața pe care o aveam la București, îmi lipsește doar familia mea.
Câte ore dintr-o zi dedicați fotbalului? Tot timpul, mai puțin atunci când dorm și, să știi că, de obicei, îmi ajung patru-cinci ore de somn pe zi! Dacă dorm șase ore, e deja fenomen la mine! Dar și atunci când dorm visez fotbal!
„În Coreea de Sud am învățat să muncesc“ Vedeți multe meciuri? Depinde. Miercuri, de exemplu, am văzut România – Croația, că trebuia să-l urmăresc pe Rădoi, am văzut Suedia, ca să văd ce face Wilhelmsson, am văzut Coreea de Nord – Arabia Saudită, ca să văd ce îmi fac jucătorii, am văzut Iran – Coreea de Sud, am văzut Franța, am văzut Spania, am văzut Marocul. M-am culcat la 4:00 dimineața și m-am trezit la 7:00!
Nu vă sacrificați prea mult familia? Eu sunt unul dintre privilegiații vieții pentru că am posibilitatea să fac ce-mi place. Sunt mulți oameni care sacrifică la fel de multe ca mine, fără să aibă posibilitatea de a obține ce am obținut eu. Am avut și rezultate care m-au bucurat, și avantaje materiale.
Ce v-a ajutat cel mai mult în cariera de antrenor? Faptul că am muncit și sunt dispus să muncesc în continuare. M-a schimbat mult Coreea de Sud, când am ajuns acolo ca jucător! A fost un moment de răscruce în viața mea. Coreenii au cultul pentru muncă! Ei muncesc, nu comentează niciodată. Pe când noi, românii, am fost mereu obișnuiți să mai păcălim un pic. De la coreeni am învățat ideea de a munci tot timpul și de a te sacrifica, mai ales dacă ai posibilitatea să faci ceea ce îți place.
Profesional, ce obiectiv v-ați fixat pe termen lung? Ceea ce eu și secunzii mei încercăm să facem aici este să confirmăm valoarea antrenorului român, pentru că sunt puțini antrenori români care au reușit la nivel internațional. Emeric Ienei, un antrenor care a câștigat Cupa Campionilor în 1986, un principal foarte bun, putea să ajungă la orice mare echipă a Europei la momentul respectiv. Și n-a ajuns! Mircea Lucescu și Loți Bölöni sunt cam singurii care au străpuns embargoul ăsta. În schimb, sârbii, vecinii noștri, au reușit!
De ce? Pentru că atunci când noi eram în comunism, Boșkov era antrenor în Italia. După Revoluție, Boșkov avea șapte ani de Italia și noi nu știam bine ce înseamnă pașaportul. Dar o să confirmăm și noi! Numai că noi plecăm de la un anumit nivel, și de aceea trebuie să o luăm de jos, să o luăm pas cu pas.
"Mi-e greu să dorm după un meci pierdut! De aia m-a ferit Dumnezeu și am avut puține înfrângeri. Mă consum foarte tare după un eșec și nu e un lucru de care să fiu mândru", Cosmin Olăroiu, antrenor Al-Hilal
Â
2,1 milioane de euro câștigă Olăroiu în fiecare sezon la Al-Hilal, formație care a câștigat anul trecut campionatul și Cupa Arabiei Saudite
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER