OFICIAL | Unul dintre cele mai surprinzătoare transferuri ale verii. Benjamin Stambouli va juca la Paris Saint-Germain

Mijlocașul echipei Tottenham Hotspur, Benjamin Stambouli, care poate evolua și pe postul de fundaș central, va juca din sezonul viitor la formația Paris Saint-Germain, a anunțat, marți, L'Equipe.
OFICIAL | Unul dintre cele mai surprinzătoare transferuri ale verii. Benjamin Stambouli va juca la Paris Saint-Germain

Mijlocașul echipei Tottenham Hotspur, Benjamin Stambouli, care poate evolua și pe postul de fundaș central, va juca din sezonul viitor la formația Paris Saint-Germain, a anunțat, marți, L’Equipe.

Stambouli, în vârstă de 24 de ani, a semnat un contract pe cinci sezoane cu PSG, care a plătit 8,5 milioane de euro pentru achiziționarea sa.

„Sunt fericit și mândru că pot face parte din familia numită Paris Saint-Germain. Îmi pare rău să părăsesc Anglia, dar când primești o ofertă de la un mare club, așa cum e PSG, alegerea este simplă„, a declarat Stambouli.

Fostul internațional francez de tineret a fost achiziționat de Tottenham Hotspur în vara trecută de la Montpellier pentru suma de 10,5 milioane de euro.

A fost la un pas de o nou-promovată din Anglia

Aflat pe lista neagră a tehnicianului Mauricio Pochettino la Spurs, Stambouli era dat ca sigur, săptămâna trecută, la nou-promovata Watford, într-o afacere de aproximativ 5 milioane de euro. Anterior, Stambouli refuzase o ofertă de la formația unde a început fotbalul, Marseille, susținând că vrea să continue în Premier League. Oferta lui PSG a venit însă surprinzător și a fost prea bună pentru ca fostul internațional francez U21 să o poată refuza.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]