OFICIAL | AC Milan a făcut primul transfer din această vară

Atacantul Gianluca Lapadula (26 de ani), fostul jucător al echipei Pescara, este primul transfer realizat de AC Milan, în vederea noului sezon al campionatului Italiei, în schimbul sumei de 9 milioane de euro, potrivit site-ului oficial al formației din Serie A.
OFICIAL | AC Milan a făcut primul transfer din această vară

Atacantul Gianluca Lapadula (26 de ani), fostul jucător al echipei Pescara, este primul transfer realizat de AC Milan, în vederea noului sezon al campionatului Italiei, în schimbul sumei de 9 milioane de euro, potrivit site-ului oficial al formației din Serie A.

„Mi-am dorit foarte mult să ajung la Milan, așa că totul a decurs repede. Vreau să le mulțumesc celor de aici că au avut încredere în mine. E cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. Am ajuns la un acord cu AC Milan joi, iar sâmbătă mă voi căsători”, a spus Gianluca Lapadula, citat de Gazzetta dello Sport.

„Bine ai venit, Gianluca! Sperăm să ai cele mai mari satisfacții din carieră alături de noi”, au scris, printre altele, cei de la AC Milan pe site-ul oficial.

Cotat la 6.5 milioane de euro de către site-ul transfermarkt.com, Gianluca Lapadula a impresionat în stagiunea trecută la Pescara, echipă pentru care a reușit 30 de goluri și 12 pase decisive, în cele 46 de meciuri pe care le-a jucat atât în Serie B, cât și în Cupa Italiei.

Sursa: MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro