Obiectiv imposibil fixat de noua „mână de fier” a Milanului:** „Luați-i Barçei Liga Campionilor”

Obiectiv imposibil fixat de noua
  • Publicat:
  • Actualizat:

Barbara Berlusconi, fiica patronului lui Milan, Silvio
Berlusconi, a pus piciorul în prag marți, la reunirea echipei:
„Vreau să câștigați tot!”, le-a transmis ea jucătorilor lui
Allegri.

Campionii Italiei s-au reunit marți la Milanello și încă din prima
zi conducerea clubului a pus presiune pe ei. Și nu a făcut-o
Galliani, vicepreședintele Milanului, dar nici patronul Silvio
Berlusconi, acesta din urmă nefiind prezent la reunire din cauza
unor probleme politice pe care le avea de rezolvat. „Mâna de fier”
este acum Barbara Berlusconi, fiica premierului Italiei, care în
aprilie a fost cooptată în Consiliul de Administrație al clubului.
„Tata nu are de gând să vândă Milanul. Rămânem să facem
performanță. Trebuie să câștigați din nou campionatul și să-i luați
Barcelonei Liga Campionilor! Acestea sunt obiectivele pentru
sezonul viitor”, le-a transmis Barbara jucătorilor.

Se
iubește cu Pato

Dacă majoritatea milanezilor au luat-o în serios pe Barbara,
Alexandre Pato cu siguranță nu a fost intimidat de cerințele
blondei. Asta pentru că cei doi formează un cuplu de o jumătate de
an, în ciuda opoziției lui Silvio Berlusconi, care la început nu a
fost de acord ca fata lui să aibă o relație cu un fotbalist.

Ei s-au cunoscut în decembrie, la o cină, și de atunci sunt
nedespărțiți. Ambii sunt divorțați. Atacantul a avut o căsnicie de
șapte luni cu modelul brazilian Stephanie Brito, iar fiica
patronului a rămas cu doi copii în urma unui mariaj de zece ani.
Barbara, 27 de ani, și Pato, 21 de ani, s-au ferit inițial de
jurnaliști, nedorind ca idila lor să fie făcută publică, dar nu au
mai avut ce face după ce în presa italiană a apărut o poză în care
ei se
sărutau.

Milan și-a prezentat ieri
achizițiile din această vară: Alberto Paloschi, Stephan El
Shaarawy, Philipe Mexes si Taye Taiwo (de la stânga la
dreapta)

7 Cupe / Ligi ale Campionilor a câștigat AC Milan până acum.
Ultimul trofeu a fost obținut în sezonul 2006-2007

Frumoasa Barbara Berlusconi își dorește, mai nou, statutul de
eminență cenușie a lui AC Milan

Barbara Berlusconi a devenit o țintă preferată de paparazzi după ce
s-a aflat că este iubita brazilianului Pato

BANCUL ZILEI: Ce face
Barbara dacă vrea mai mulți bani de buzunar? Îi mărește salariul
lui Pato 🙂

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen