Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Noul Eto”o!** Puștiul Fabrice Olinga a devenit cel mai tânăr marcator din istoria primei ligi spaniole

Noul Eto”o!** Puștiul Fabrice Olinga a devenit cel mai tânăr marcator din istoria primei ligi spaniole

Camerunezul Olinga a înscris sâmbătă singurul gol al partidei Celta Vigo - Malaga 0-1, la doar 16 ani și 98 de zile Noul sezon din Primera a început cu un record. Cel stabilit de atacantul camerunez Fabrice Olinga (foto, în centru), care a devenit cel mai tânăr marcator din istoria Primerei, dup

Camerunezul Olinga a înscris sâmbătă singurul gol al partidei Celta Vigo – Malaga 0-1, la doar 16 ani și 98 de zile

Noul sezon din Primera a început cu un record. Cel stabilit de atacantul camerunez Fabrice Olinga (foto, în centru), care a devenit cel mai tânăr marcator din istoria Primerei, după ce-a înscris în minutul 84 al partidei pe de „Estadios de Balaidos”. La 24 de minute după ce Pellegrini îl trimisese pe teren. În vârstă de 16 ani și 98 de zile, Olinga a depășit recordul stabilit în 2009 de „puștiul-minune” al celor de la Athletic Bilbao, Iker Muniain, care marca primul său gol la vârsta de 16 ani și 289 de zile.

A fost o seară memorabilă pentru camerunezul pe care presa spaniolă îl descrie deja drept noul Eto’o. Și chiar există ceva legături între cei doi. Primii pași în fotbal au fost făcuți de Olinga chiar la școala de fotbal din Camerun a celebrului atacant care joacă acum la Anji. Iar puștiul a ajuns în Spania în 2009, la Mallorca, tot la îndemnul starului camerunez. La scurt timp a fost ochit de Manuel Casanova, directorul academiei celor de la Malaga, și transferat la gruparea andaluză, unde a făcut furori la echipa de tineret. Sâmbătă, Pellegrini i-a oferit o șansă într‑o echipă abandonată de șeici și slăbită de plecările lui Cazorla și Rondon.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]