Nimeni nu părăsește corabia! Klopp vrea să-i prelungească contractul unui om de bază

Nimeni nu părăsește corabia! Klopp vrea să-i prelungească contractul unui om de bază
  • Publicat:
  • Actualizat:

Liverpool vrea să îi prelungească înţelegerea lui James Milner (33 de ani). Mai multe publicaţii din Anglia anunţă că Jurgen Klopp (52 de ani) este gata să îi propună o nouă înţelegere omului care gestioanează situaţiile critice de la echipă.

În acest moment, contractul dintre jucător şi club este scadent în vara anului următor, dar managerul nu vrea să aştepte până atunci. Chiar dacă la ultima conferinţă de presă Klopp s-a ferit să dea prea multe detalii, a adus în discuţie faptul că Milner este un adevărat lider pe teren şi la nivelul vestiarului. ”Este foarte serios pe teren, dar ştie să destindă atmosfera în vestiar. În partida cu MK Dons, de exemplu, a ştiut cum să comunice cu cei 5 copii care au jucat. Câţiva dintre ei nici măcar nu călătoriseră vreodată cu noi. Este un model pentru jucătorii tineri, dar nu numai pentru ei. Are o carieră de excepţie în spate, de departe, şi pare că mai are mulţi în faţă. Despre situaţia lui contractuală încă nu am discutat. Dar suntem foarte bucuroşi să îl avem lângă noi”, a precizat Jurgen Klopp.

Milner a ajuns la Liverpool în 2015, de la Manchester City, fără sumă de transfer. În cei 4 ani a adunat 185 de meciuri, a marcat 23 de goluri şi şi-a trecut în cont şi 38 de pase decisive. Cu el în lot, ”cormoranii” au cucerit două trofee, o Ligă a Campionilor (sezonul 2018-2019) şi o Supercupă a Europei (sezonul 2019-2020).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
AUSTRIA poate îngropa România. Ne decid soarta. S-a anunțat azi, 24 aprilie
AUSTRIA poate îngropa România. Ne decid soarta. S-a anunțat azi, 24 aprilie
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen