Mutare spectaculoasă în Premier League! Francezii anunță că Mahrez a decis să plece de la Leicester și s-a înțeles deja cu noua echipă

Mutare spectaculoasă în Premier League! Francezii anunță că Mahrez a decis să plece de la Leicester și s-a înțeles deja cu noua echipă

Algerianul Riyad Mahrez ar putea face obiectul celui mai spectaculos transfer al acestei veri în Premier League. Omul care a condus-o pe Leicester City spre titlu în sezonul trecut, fiind desemnat cel mai bun jucător al competiției este foarte aproape să semneze cu Arsenal Londra, anunță Eurosport Franța.

Informația e surprinzătoare, în condițiile în care managerul Claudio Ranieri anunțase în această săptămână că Mahrez a decis să mai stea un sezon la Leicester. Totuși, conform sursei citate acesta s-a decis acum să plece și a fost convins de oferta trupei lui Arsene Wenger. „Conform surselor noastre, clubul londonez a profitat de vizita la Lens, unde a jucat un amical, pentru a se întâlni cu agentul jucătorului. Contactat, acesta nu a dorit să comenteze informația”, notează eurosport.fr.

Profit de 50 de milioane de euro!

Mijlocașul de 25 de ani a făcut un sezon excelent, iar Leicester ar putea face acum un profit uriaș pentru jucătorul cumpărat cu doar 450.000 de euro în 2014. Conform sursei citate, mutarea se va face pentru aproximativ 50 de milioane de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]