Muritorii care au „explodat” în acest sezon al Serie A. Doboară record după record și doar Cristiano Ronaldo se ridică la nivelul lor. Ce se află în spatele celor 44 de goluri pe care nimeni nu le anticipa

Muritorii care au
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristiano Ronaldo (33 de ani) a reușit să se adapteze rapid la stilul de joc din Serie A, ajutat și de faptul că Juventus domină autoritar campionatul de câțiva ani buni. Chiar și așa, după 21 de etape, CR7 se află într-o luptă aprigă pentru titlul de golgheter. Pe lângă Ciro Immobile (28 de ani), Mauro Icardi (25 de ani) sau Arkadiusz Milik (24 de ani), lusitanul se duelează și cu trei atacanți care au impresionat cu adevărat în actuala stagiune: Krzysztof PiĂ…tek (23 de ani), Duvan Zapata (27 de ani) și Fabio Quagliarella (35 de ani).

Top 5 marcatori din Serie A, după 21 de etape:
1. Fabio Quagliarella (Sampdoria) – 16 goluri, 6 pase de gol
2. Cristiano Ronaldo (Juventus) – 15 goluri, 5 pase de gol
3. Duvan Zapata (Atalanta) – 15 goluri, 3 pase de gol
4. Krzysztof PiĂ…tek (AC Milan, ex-Genoa) – 13 goluri, 0 pase de gol
5. Ciro Immobile (Lazio) – 11 goluri, 2 pase de gol, Arkadiusz Milik (Napoli) – 11 goluri, 1 pasă de gol

Trei nume au luat prin surprindere fotbalul italian în acest sezon: Krzysztof PiĂ…tek, Duvan Zapata și Fabio Quagliarella. Primul era cu adevărat un necunoscut pentru marea majoritate a suporteri înainte de startul sezonului. A devenit un coșmar pentru fundașii adverși, astfel că AC Milan s-a orientat rapid și l-a transferat de la Genoa, în schimbul a 35 de milioane de euro, pentru a deveni înlocuitorul lui Gonzalo Higuain, plecat la Chelsea. Duvan Zapata a evoluat de-a lungul carierei pentru numeroase formații, dar la Bergamo a reușit cu adevărat să se impună. Ultimul, Fabio Quagliarella, trăiește a doua tinerețe și e la un pas de a stabili un record greu de doborât.

Krzysztof PiĂ…tek a început fotbalul în Polonia, în orașul natal, la Dzierzoniow. La 17 ani a fost cumpărat de Zaglebie Lubin, în schimbul a 15.000 de euro. A strâns 85 de meciuri pentru prima echipă a celor de la Zaglebie și a reușit să marcheze 20 de goluri. La 20 de ani, KS Cracovia, echipa care l-a transferat pe Sergiu Hanca în această iarnă, a decis să-i dea o șansă vârfului care măsoareă 1.83. La Cracovia a petrecut două sezoane, timp în care a evoluat în 65 de meciuri și a înscris 32 de goluri.

A atras atenția câtorva echipe din occident, mai ales că Polonia e recunoscută pentru atacanții de calibru pe care îi produce. În cele din urmă a semnat cu Genoa, iar cifrele sale au devenit de-a dreptul monstruoase. În 21 de meciuri oficiale pentru Genoa (19 în Serie A și 2 în Cupa Italiei), Piatek a înscris de 19 ori. 13 dintre goluri au fost marcate în Serie A. În căutarea unui înlocuitor pentru Gonzalo Higuain, AC Milan l-a transferat pe polonezul care a împărțit vestiarul cu Ionuț Radu, la Genoa.

După ce a semnat cu AC Milan, Piatek a spus că susține „diavolul” încă din copilărie: „Când eram mic visam să joc pentru AC Milan și să lucrez alături de legende precum Leonardo sau Paolo Maldini. Nu am crezut niciodată cu adevărat că voi ajunge aici. Mereu am crezut în mine și mereu am fost pregătit să dau tot ce am mai bun pe teren. Vreau să readuc Milanul în Liga Campionilor. O fotografie cu Piatek a devenit virală la scurt timp după transfer. Se pare că a fost cu adevărat fan AC Milan în copilărie.

Duvan Zapata a fost mereu pe fugă. Plecat din Columbia la 19 ani, vârful a căutat succesul în Argentina, la Estudiantes de la Plata. S-a impus la noua sa echipă și după doar doi ani a fost transferat de Napoli. Suma? Șapte milioane de euro. Convins că poate ajunge unul dintre cei mai importanți atacanți ai Europei, Duvan s-a lovit rapid de rigorile fotbalului din „Cizmă”. S-a acomodat greu la Napoli, astfel că după două sezoane în care a evoluat în 54 de jocuri și a marcat 15 goluri, a fost trimis la Udinese.

A prins și mai multe minute la Udine, dar nici aici n-a rupt gura târgului. A înscris 19 goluri în 65 de partide. Revenit la Napoli, Duvan Zapata a fost anunțat că trebuie să-și găsească altă echipă. Sampdoria i-a oferit o șansă, iar columbianul a început să aibă prestații mai consistente. A înscris 11 goluri în sezonul 2017/2018, după care a fost cumpărat definitiv de Sampdoria, în schimbul sumei de 17 milioane de euro. Chiar dacă a achitat suma înainte de startul sezonului, Sampdoria a decis să-l dea mai departe pe Duvan, la Atalanta. Gruparea din Bergamo a pus pe masă 13 milioane de euro pentru un împrumut valabil pe două sezoane.

La Bergamo, Duvan a explodat. Vărul lui Cristian Zapata a marcat 18 goluri în primele 28 de partide, dintre care 15 numai în campionat. A marcat în fiecare dintre ultimele nouă apariții pentru Atalanta și țințeste recordul lui Batistuta de 11 meciuri consecutive cu gol marcat. Spoiler: bornă pe care a atins-o și Quagliarella în actuala stagiune. Chiar dacă Atalanta Bergamo ocupă locul 7 în Serie A, are cel mai bun atac: 47 de goluri marcate. Doar Juventus se mai apropie, cu 43 de reușite. Sistemul 3-4-3 implementat de Gian Piero Gasperini îi convine de minune lui Duvan Zapata, astfel că rămâne de văzut unde se va opri columbianul.

Fabio Quagliarella pare decis să se retragă din fotbal în stil de mare campion. La 35 de ani, când mulți fotbaliști decid să devină analiști, Quagliarella are Italia la picioare. Golgheter după 21 de etape, cu 16 goluri, Quagliarella a egalat recordul stabilit de Gabriel Batistuta în sezonul 1994/1995, pentru cele mai multe meciuri consecutive cu gol marcat. Quagliarella a înscris în 11 etape consecutive, iar dacă va puncta și contra lui Napoli, în runda cu numărul 22, îl va lăsa în urmă pe Batistuta. De asemenea, Quagliarella și Cristiano Ronaldo sunt singurii jucător din Serie A care, în acest sezon, au contribuit la cel puțin 20 de reușite (goluri + pase decisive).

Crescut în apropiere de Napoli, Quagliarella s-a lansat în fotbal la Torino, mai apoi a ajuns la Udinese și Sampdoria, iar în 2009 a fost transferat de echipa lui de suflet: Napoli. Quagliarella s-a acomodat rapid la Napoli, dar mai apoi a început să fie bulversat de un episod care nu avea legătura cu fotbalul. Un așa-zis prieten, Raffaele Piccolo, a făcut ca viața lui Quagliarella să fie un adevărat coșmar. Asta până în 2017, când a fost condamnat la patru ani de închisoare, iar jucătorul a fost practic reabilitat în fața opiniei publice.

Piccolo, de profesie polițist, i-a înscenat lui Quagliarella un scandal presărat cu acuzații de pedofilie. Practic, Piccolo inventa declarații ale unor oameni, care spuneau că au fost abuzați de Quagliarella. Piccolo îl sfătuia pe Quagliarella cum să procedeze atunci când se trezea cu scrisori de genul, dar în realitate el era cel care le trimitea. Piccolo nu le-a făcut publice, dar a ales ca în 2010 să le trimită pe adresa clubului Napoli. Oripilați de ceea ce au văzut, conducătorii au decis să-l vândă imediat la Juventus, fără să expună motivul real. Nici jucătorul nu știa de ce a fost vândut, doar i s-a transmis că e o ofertă pe măsură și că nu va mai rămâne la echipă.

Fanii au luat-o razna după ce au aflat că Quagliarella pleacă la Juventus. Desigur, toată furia lor a fost îndreptată spre jucător, după cum Quagliarella a povestit în trecut: „Mi-au ars tricourile, au rupt posterele cu mine, ba chiar veneau în toiul nopții în fața casei și scandau fel și fel de injurii. Eram neputincios. Ce era să le spun oamenilor? Tot acest episod mi-a marcat viața. Visam să ajung căpitan la Napoli, dar totul s-a transformat într-un infern.”

Polițistul Piccolo l-a pus de multe ori pe Quagliarella să depună plângeri pentru a se demara o anchetă în cazul celui care îl hărțuia, dar același Piccolo era cel care distrugea declarațiile. Tatăl lui Quagliarella s-a prins că ceva e în neregulă după ce Piccolo a spus că și el e amenințat de același om. Când i-a cerut mesajele, Piccolo s-a făcut că plouă. Tatăl lui Quagliarella a mers direct la poliție, a stat de vorbă cu alt ofițer, iar cazul a început tocmai atunci să fie anchetat. În 2017, Piccolo a fost condamnat la patru ani de închisoare, iar Quagliarella a vorbit deschis despre cele întâmplate. Și fanii lui Napoli l-au iertat pe Quagliarella, afișând un banner pe care au scris: În infernul pe care l-ai trăit, ai făcut-o cu o demnitate enormă. Ne vom îmbrățișa din nou, Fabio, fiu al acestui oraș.

Așadar, cum întregul scandal a ajuns la final, lui Quagliarella i-a rămas să se concentreze pe fotbal. Cifrele vorbesc de la sine despre modul în care Quagliarella se antrenează și despre modul în care privește acum cariera sa. Nu mai există niciun scandal ascuns care să-l distragă și chiar dacă va împlini 36 de ani pe 31 ianuarie, se bucură de timpul scurt pe care îl mai are de petrecut în elita fotbalului.

Acum rămâne o singură întrebare: cine se va încorona golgheter în Serie A?

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași: E anormal
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași: E anormal
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele