Dictatorul libian Muammar al-Gaddafi, la un pas să cumpere Manchester United! Dezvăluiri despre negocierile care schimbau istoria clubului

Redactor:
Alex Popescu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Conform celui care a intermediat achiziția lui Manchester United de către familia americană Glazer, colonelul libian Muammar al-Gaddafi a fost la doar câteva ore distanță de a cumpăra el însuși un pachet important de acțiuni de pe Old Trafford.

Jurnaliștii englezi și-au amintit de celebra poveste cu dictatorul Gaddafi după ce Newcastle United a fost preluat de un consorțiu în spatele căruia se află controversatul prinț al coroanei saudite.

Dictatorul libian Muammar al-Gaddafi a fost la un pas să cumpere Manchester United!

Newcastle United a fost preluată de Public Investment Fund (PIF), un consorțiu susținut de familia regală din Arabia Saudită.

Mutarea a fost primită cu furie, după ce prințul saudit Mohammed Bin Salman, care este șeful PIF, a fost acuzat de către serviciile de inteligență americane că ar fi ordonat asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, lucru pe care el îl neagă vehement.

Cu toate acestea, însă, nu este pentru prima oară când un lider controversat din Orientul Mijlociu este legat de preluarea unui club din Premier League.

În 2018, Mehmet Dalman, într-un interviu pentru Sunday Times, a povestit cum a zburat în Libia, în 2004, pentru o întrevedere cu Muammar al-Gaddafi, unde au discutat despre achiziția acțiunilor lui Manchester United.

„Oamenii nu realizează acum că înțelegerea a fost la un pas distanță de a fi parafată cu Libia. Gaddafi aproape că a cumpărat clubul. Atât de aproape a fost – realmente, vorbim despre câteva ore distanță. Acum șapte sau opt luni doream să cumpărăm acțiuni la Manchester United. Am ținut totul secret pentru că eu am crezut că o să facem asta. Dar acum este imposibil. I-am spus tatălui meu că ar fi ca și cum am cumpăra Biserica Angliei”, a declarat Dalman.

Dictatorul libian Muammar al-Gaddafi a dominat scena politică a țării din Orientul Mijlociu pentru mai bine de 40 de ani. El a fost asasinat în octombrie 2011, după un asalt asupra orașului său natal Sirte.

Newcastle, între timp, a ajuns cel mai bogat club de fotbal din lume, după ce a fost preluat de Public Investment Fund (PIF).

Pe aceeași temă
Ramona de la Neatza, gafa deceniului! Fustița i-a jucat feste și a rămas cu totul la vedere
Ramona de la Neatza, gafa deceniului! Fustița i-a jucat feste și a rămas cu totul la vedere
Becali, răzbunător şi diabolic: Culisele retragerii FCSB din Cupa României
Becali, răzbunător şi diabolic: Culisele retragerii FCSB din Cupa României
Valeriu Gheorghiţă explică cum se poate reduce de 20 de ori numărul deceselor. „Imunitatea de grup va fi mult mai mare”
Valeriu Gheorghiţă explică cum se poate reduce de 20 de ori numărul deceselor. „Imunitatea de grup va fi mult mai…
Și-a bătut joc Ronaldo de Solskjaer în timpul meciului cu Liverpool? Imaginile care au devenit virale
Și-a bătut joc Ronaldo de Solskjaer în timpul meciului cu Liverpool? Imaginile care au devenit virale
DACIA recheamă în service mii de mașini. Care este motivul incredibil?
DACIA recheamă în service mii de mașini. Care este motivul incredibil?
Anamaria Prodan a aflat SENTINŢA! Nimeni nu se aştepta aşa repede
Anamaria Prodan a aflat SENTINŢA! Nimeni nu se aştepta aşa repede
Doliu în România! A murit marele actor! Adio, maestre
Doliu în România! A murit marele actor! Adio, maestre
Bolile pe care le riști în funcție de grupa de sânge. Cine e predispus la cheaguri de sânge
Bolile pe care le riști în funcție de grupa de sânge. Cine e predispus la cheaguri de sânge
Legăturile NEȘTIUTE ale Principesei Margareta, moștenitoarea Regelui Mihai
Legăturile NEȘTIUTE ale Principesei Margareta, moștenitoarea Regelui Mihai
Face senzație cu „cel mai mic bikini” printat 3D din lume. A avut curajul să meargă așa la piscină VIDEO
Face senzație cu „cel mai mic bikini” printat 3D din lume. A avut curajul să meargă așa la piscină VIDEO
Raed Arafat, ANUNȚ HALUCINANT despre persoanele nevaccinate
Raed Arafat, ANUNȚ HALUCINANT despre persoanele nevaccinate
Ce ruşine... Ce a ajuns să facă Bănel Nicoliță în America, de fapt! Este scandalos câţi bani câştigă acum fostul fotbalist
Ce ruşine... Ce a ajuns să facă Bănel Nicoliță în America, de fapt! Este scandalos câţi bani câştigă acum fostul…
ȘOCUL ANULUI despre PFIZER: Efectul advers de care se sperie toată lumea
ȘOCUL ANULUI despre PFIZER: Efectul advers de care se sperie toată lumea
Un nou tip de beneficiu face furori în rândul IT-ştilor: bonusul de „bun-venit“ în companie. Unele companii din IT încep să acorde bonusuri consistente la angajare pentru specialiştii seniori, mai greu de găsit pe piaţă, în timp ce în fabrici şi în supermarketuri bonusurile de prezenţă au devenit o normalitate
Un nou tip de beneficiu face furori în rândul IT-ştilor: bonusul de „bun-venit“ în companie. Unele companii din IT încep…
9 semne care pot trăda cancerul în stadii incipiente. Nu le ignora!
9 semne care pot trăda cancerul în stadii incipiente. Nu le ignora!
Certificatul verde la locul de muncă, respins în Senat: Nu a avut suficiente voturi. Legea merge în Camera Deputaților, for decizional
Certificatul verde la locul de muncă, respins în Senat: Nu a avut suficiente voturi. Legea merge în Camera Deputaților, for…
Poluare alarmantă: Materialul care ne va distruge peste 9 ani, dacă nu acționăm acum
Poluare alarmantă: Materialul care ne va distruge peste 9 ani, dacă nu acționăm acum
Preşedinte: Cea mai mare lovitură de la moartea lui Pablo Escobar. Cel mai mare traficat de droguri din Columbia a fost capturat într-o operaţiune cu sute de membri ai trupelor speciale şi 22 de elicoptere
Preşedinte: Cea mai mare lovitură de la moartea lui Pablo Escobar. Cel mai mare traficat de droguri din Columbia a…
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
Fosta soţie a lui Bănel Nicoliţă confirmă plecarea acestuia din ţară: „Le sună pe fete. Trimite bani“
Fosta soţie a lui Bănel Nicoliţă confirmă plecarea acestuia din ţară: „Le sună pe fete. Trimite bani“
Este oficial: Angajaţii care ar putea fi concediaţi fără certificatul verde
Este oficial: Angajaţii care ar putea fi concediaţi fără certificatul verde
O studentă a sesizat o lumină lângă dormitor. Când s-a apropiat a încremenit!
O studentă a sesizat o lumină lângă dormitor. Când s-a apropiat a încremenit!
A murit actorul Papil Panduru, soțul regretatei regizoare Cătălina Buzoianu. Vedeta avea 87 de ani
A murit actorul Papil Panduru, soțul regretatei regizoare Cătălina Buzoianu. Vedeta avea 87 de ani
Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța
Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța
Care a fost cea mai furată mașină în 2020? Este incredibil că nu e un model german
Care a fost cea mai furată mașină în 2020? Este incredibil că nu e un model german
FOTO. Inna, apariție controversată! Aproape goală, într-un costum de baie mult prea transparent
FOTO. Inna, apariție controversată! Aproape goală, într-un costum de baie mult prea transparent
FOTO. Jojo, în costum de baie! Cum arată acum, de fapt, trupul fostei vedete Playboy
FOTO. Jojo, în costum de baie! Cum arată acum, de fapt, trupul fostei vedete Playboy