Moment GENIAL cu Klopp la Liverpool. Jucătorii s-au speriat. Singurul cuvânt scris de neamț pe tablă la o ședință

Moment GENIAL cu Klopp la Liverpool. Jucătorii s-au speriat. Singurul cuvânt scris de neamț pe tablă la o ședință

T.E.R.R.I.B.L.E (trad. înfiorător, groaznic) este singurul cuvânt scris de Jurgen Klopp pe tabla din sala de ședințe a cantonamentului lui Liverpool la una din primele întâlniri avute cu jucătorii săi, după numirea ca antrenor principal al cormoranilor, notează Liverpool Echo, dezvăluind cum a încercat tehnicianul german să ridice moralul unei echipe care suferă din acest punct de vedere, după un nou debut de sezon mult sub așteptări.

„La noi se referă?” 🙂

Un cuvânt care, conform sursei citate, i-a făcut pe fotbaliștii lui Liverpool să se întrebe dacă le este adresat, „dacă se referă la performanțele clubului din ultimul timp sau la calibrul jucătorilor avuți la dispoziție„. Klopp le-a îndepărtat însă rapid îndoielile, explicându-le că „groaznic” e modul în care trebuie să se simtă adversarii lui Liverpool după fiecare 90 de minute de luptă cu gruparea de pe Anfield.

„Un lucru ce va fi atins alergând mai mult și mai rapid decât adversarii, cu un pressing fără menajamente în încercarea de a recupera posesia, iar apoi lovind prin viteză și calitate în ofensivă„, le-a transmis Klopp jucătorilor.

Conform publicației din Liverpool, Klopp și-a propus să lucreze în special din punct de vedere psihologic cu echipa în primele săptămâni ale mandatului său, încercând să ridice presiunea de pe umerii fotbaliștilor, un aspect care împiedică mai mulți jucători ai lui Liverpool să performeze la adevărata valoare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]