Moartea lui Astori | Ce au făcut fostul căpitan al Fiorentinei și ultimul coleg care l-a văzut în viață sâmbătă seară și cum a primit familia vestea teribilă

Moartea lui Astori | Ce au făcut fostul căpitan al Fiorentinei și ultimul coleg care l-a văzut în viață sâmbătă seară și cum a primit familia vestea teribilă

Marco Sportiello (25 de ani), portarul Fiorentinei, a fost ultimul om care l-a văzut în viață pe Davide Astori, căpitanul „viola” găsit mort în camera de hotel în această dimineață. Dezvăluirea îi aparține lui Arturo Mastronardi, purtătorul de cuvânt al Fiorentinei, care a vorbit și despre modul în care familia fostului fundaș central a primit vestea tristă.

Pentru că Astori dormea singur în camera din hotelul din Udine în care erau cazați jucătorii Fiorentinei, antrenorilor și colegilor săi nu le-a rămas decât să-i găsească trupul însuflețit în jurul ore 9:30, la care era programat micul dejun, iar coechipierul Marco Sportiello a fost cel care l-a văzut ultima dată în viață pe Astori: „Davide nu a sosit la micul dejun așa cum era stabilit, la 9:30, iar el venea mereu primul. Așa că am mers să verificăm, pentru că el dormea singur în cameră…Nu știm încă adevărata cauză a morții, dar magistratura a venit aici (n. red – la hotelul în care erau cazați jucătorii Fiorentinei), iar corpul a fost luat pentru autopsia care va fi finalizată astăzi. Nu avem mai multe detalii, iar Marco Sportiello e ultima persoană care l-a văzut pe Davide”, a spus Arturo Mastronardi, omul responsabil cu comunicarea în organigrama Fiorentinei.

Iar pentru Francesca, femeia alături de care Davide Astori are o fetiță în vârstă de doi ani, clubul a trimis un director pentru a-i da în persoană vestea teribilă: „Familia lui Davide este în Bergamo, așa că părinții lui au fost anunțați prin telefon, în timp ce partenera lui a fost vititată în persoană de către unul dintre directorii aflați în oraș. Echipa se va întoarce astăzi în Florenza cu un avion privat”, a mai transmis Mastronardi.

Iar informațiile oferite de presa italiană vorbesc despre faptul că Sportiello și Astori și-au petrecut seara de sâmbătă jucându-se pe Playstation până în jurul orei 23:30, când portarul a mers în camera sa și l-a lăsat singur pe căpitan.
 


 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]