Mirel Rădoi, mesaj pentru Cristi Chivu, după numirea la Parma: „Vine într-un moment foarte greu”

Mirel Rădoi, mesaj pentru Cristi Chivu, după numirea la Parma: „Vine într-un moment foarte greu"
Foto: Profimedia, 18.02.2025

Fostul coleg al lui Cristian Chivu de la naţionala României, Mirel Rădoi (44 de ani), l-a felicitat pe noul antrenor al Parmei pentru numire şi spune că acesta este un lucru benefic pentru antrenorii români.

De acum 25 de ani, când Mircea Lucescu a pregătit-o pe Inter Milano, niciun tehnician român nu a activat în Serie A.

Antrenorul Universităţii Craiova spune despre Chivu că a preluat Parma într-un moment greu, echipa fiind pe antepenultimul loc în clasament.

Mirel Rădoi: „Numirea lui Chivu la Parma este un lucru benefic pentru antrenorii români” 

„Îi ţinem pumnii lui Cristi Chivu, sperăm să reuşească, şi chiar dacă nu salvează echipa de la retrogradare, pentru că oricum vine într-un moment foarte greu, este un lucru benefic pentru antrenorii români, pentru că nu am mai avut de mult timp un antrenor în Serie A, de la nea Mircea Lucescu. Mă bucur foarte mult pentru el, îi urez baftă, deja am făcut-o, în grupul nostru, i-am urat cu toţii baftă şi sper să salveze echipa de la retrogradare” a declarat Mirel Rădoi.

Cristian Chivu (44 de ani) este noul antrenor al Parmei, echipă la care evoluează românii Valentin Mihăilă şi Dennis Man. Pentru prima dată pe banca unei echipe de seniori, după ce a pregătit mai mulţi ani juniorii lui Inter Milano, inclusiv formaţia Primavera, cu care a câştigat campionatul şi a participat în UEFA Youth League, Chivu (44 de ani) îl înlocuieşte pe Fabio Pecchia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]