Mircea Lucescu are probleme medicale, dar nu pleacă din Ucraina: „Mi-a fost foarte greu!”

Mircea Lucescu are probleme medicale, dar nu pleacă din Ucraina: „Mi-a fost foarte greu!”
  • Publicat:

Campionatul Ucrainei continuă și meciurile se desfășoară în zonele mai puțin afectate de conflictul armat. Mircea Lucescu a rămas cu mulți jucători tineri la Dynamo Kiev, iar antrenorul român a explicat ce reprezintă partidele interne pentru oamenii din Ucraina.

Mircea Lucescu are probleme medicale, dar nu pleacă din Ucraina: „Mi-a fost foarte greu!”

„Acum nu se pune problema de a-mi face treaba. Se pune problema de a supraviețui situației care s-a creat aici. Fotbalul încearcă să mențină oamenii apropiați, în condițiile în care se joacă fără spectatori, în condițiile în care deplasările într-o țară atât de mare cum e Ucraina se fac cu autobuzul sau cu trenul. E foarte greu lucrul acesta, dar fotbalul trebuie să ajute în situația de față și este foarte important ca oamenii, dincolo de preocupările pe care le au legate de război să aibă și cât de cât o satisfacție a apropierii față de echipele lor de suflet. Fotbalul ajută ca viața să continue ca și cum nimic nu ar fi”, a spus Mircea Lucescu la emisiunea Fotbal Show, de pe Prima Sport.

Tehnicianul cu 9 titluri cucerite în Ucraina povestește de ce nu s-a gândit să părăsească Dinamo Kiev în actuala situație.

„Atunci când am fost invitați să conducem echipe ucrainene ne-a convenit, era un campionat extrem de puternic, echipele ucrainene jucau în competițiile europene, ajungând în fazele finale. Întâmplându-se ceea ce s-a întâmplat sigur mulți au abandonat, din echipa mea au plecat 11 jucători, am început cu o echipă tânără acum, 18-19 ani. Sunt jucători de perspectivă, dar fără o performanță deosebită până acum. Era imposibil să plec în situația asta. Nu m-am gândit să plec. Sigur au fost momente atunci când echipa s-a retras în București să facem pregătire, apoi am plecat în Europa să jucăm meciuri pentru pace, dar apoi ne-am reîntors. Campionatul se dispută în condițiile aceste, nu foarte favorabile performanței, dar important este să se treacă peste aceste momente după care să reînvie, așa cum a fost înaintea acestui război”, a spus Lucescu, care trebuie să motiveze fotbaliști care se tem pentru viața familiilor lor: „E foarte greu. Sunt jucători cu familiile în afara granițelor, sunt alții care au părinții în zonele de conflict. Deocamdată la Kiev este liniște, nu mai sunt probleme în general. Lumea începe să iasă, să trăiască așa cum au fost obișnuiți să trăiască, dar mă gândesc că gândurile lor sunt departe, acolo unde oamenii mor”.

„Dacă reușesc să fac această operație aici și să rămân lângă echipă, rămân lângă echipă”

Antrenorul de 77 de ani spune că desele deplasări făcute cu autocarul sau cu trenul i-au creat probleme de sănătate, dar că încearcă să rămână lângă echipă chiar dacă va avea nevoie de intervenție chirurgicală.

„Nici eu nu știu cum sunt. Mi-a fost foarte greu. Noi am fost, în perioada în care jucam în cupele europene, stăteam la Cracovia, făceam câte 7-8 ore, 10 ore pe autobuz și s-a declanșat puțin o coxartroză pe care trebuie să o iau în considerare. Cât am să pot am să continui, dacă nu o să trebuiască să mă retrag și să fac ce trebuie. Să am parte de o operație. Nu las această echipă, dar vom vedea. Dacă reușesc să fac această operație aici și să rămân lângă echipă, rămân lângă echipă. Dacă nu, vom vedea. Nu mă retrag din fotbal (râde)”, a spus Mircea Lucescu.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…