Miracolul Chambery! Povestea echipei care scrie istorie în Cupa Franței

Miracolul Chambery! Povestea echipei care scrie istorie în Cupa Franței
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dintre cele opt echipe rămase în „sferturile” Cupei Franței la
fotbal, una iese în evidență: Chambery. Formația antrenată de David
Guion se află în liga a cincea franceză, dar miercuri a eliminat-o,
în optimi, pe Sochaux (scor 2-1), după ce de-a lungul competiției
le-a mai scos pe Monaco și Brest. Toate trei joacă în prima
ligă.

Performanța este una incredibilă, având în vedere statutul amator
pe care îl are Stade Olympique Chambery. Echipa joacă în Grupa D a
CFA 2, adică a cincea divizie franceză. Și nu este vreun accident,
deoarece clubul din vestul Franței a revenit în acest eșalon în
2007, după 40 de ani în care s-a zbătut în alte ligi, mai slab
cotate! Aventura în Cupa Franței a început în noiembrie 2010,
împotriva lui Fesches-le-Chatel, pe care a surclasat-o cu 9-0.
Ulterior, Chambery le-a învins la loviturile de departajare pe mult
mai titratele Monaco și Brest, ca mai apoi să treacă și de Sochaux,
atingând astfel cea mai bună performanță din istoria clubului, care
a luat ființă în 1926. De atunci, Chambery nu a contabilizat niciun
succes mai mare decât acesta.

Practic, jucătorii lui Guion au devenit doar a cincea formație din
fotbalul amator francez care atinge sferturile de finală ale Cupei
Franței și singura din istorie care reușește să elimine trei
formații de prima ligă în aceeași ediție a turneului! „Să învingem
trei echipe din Ligue 1 în numai o lună era ceva de neimaginat, dar
determinarea băieților mei a făcut diferența”, a menționat
tehnicianul celor de la Chambery.

În 1945
au jucat împotriva lui Marseille

Singura legătură notabilă a clubului cu fotbalul profesionist din
Hexagon datează din 1945. Pe data de 7 ianuarie a acelui an,
Chambery o întâlnea pe Olympique Marseille în „16”-imile Cupei
Franței. Chiar dacă, în minutul 85, Marseille era condusă cu 3-2,
diferența de experiență dintre cele două formații și-a spus
cuvântul, astfel încât Marseille a învins în final cu 4-3.
De atunci, Chambery s-a mulțumit cu statutul de club amator pe care
l-a avut mereu, până în acest început de 2011, când micuța echipă a
intrat definitiv în istoria Cupei Franței.

Cum s-a calificat Chambery în sferturi

21.11.2010 Chambery – Fesches-le-Chatel 9-0
11.12.2010 Chambery – Seyssinet 4-3
08.01.2011 Chambery – Monaco 1-1, 3-2 d.l.d.
22.01.2011 Chambery – Brest 1-1, 4-3 d.l.d.
02.02.2011 Chambery – Sochaux 2-1

Daniel Niculae, martor la miracol

Pe 8 ianuarie, Monaco era prima mare victimă a celor de la
Chambery. Meciul a fost tranșat la penalty-uri, iar la învinși a
fost pe teren Daniel Niculae. Atacantul naționalei României a fost
integralist, fără a avea vreo realizare notabilă.

Stadion mai mic decât sala de handbal!

Cele cinci partide de până acum au fost jucate de Chambery pe
propriul teren. Micuța arenă nu poate găzdui decât 3.500 de oameni,
având o capacitate mai mică decât aceea a sălii echipei de handbal
din localitate, de 4.423 de locuri.

Au luat un jucător de la
Saint-Etienne!

În lotul echipei se află cinci fotbaliști străini, cei mai
apreciați fiind Henoc Conombo (Burkina Faso) și Maodomalick Faye
(Senegal). Acesta din urmă a evoluat sezonul trecut în Ligue 1,
pentru Saint-Etienne, în patru meciuri, după ce în ediția 2008-2009
a fost om de bază la divizionara secundă Tours, la care juca în
acea perioadă și Claudiu Keșeru. Faye a marcat în partida din
„16”-imi, împotriva lui Brest, golul egalizator în minutul
117.

Castelul, mult mai cunoscut decât echipa

Este un oraș de aproximativ 60.000 de locuitori din regiunea
Rhone-Alpes, situat aproape de malurile celui mai mare lac natural
din Franța, Bourget. A fost construit la intersecția drumurilor
dintre Burgundia, Elveția și Italia și în prezent este un important
nod feroviar pe ruta Lyon – Torino. Principala atracție turistică a
localității este castelul, care datează încă din secolul al
XIII-lea.

Încă nu mă gândesc la sferturi. Vreau ca toată lumea din anturajul
echipei să savureze această performanță minunată și să se
concentreze la meciurile ce vor urma în
campionat

David Guion, antrenor SO Chambery

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Intră în vigoare de la 1 APRILIE. Schimbarea care afectează direct extrem de mulți români
Intră în vigoare de la 1 APRILIE. Schimbarea care afectează direct extrem de mulți români
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup