Messi le-a transmis șefilor să renunțe la transferul lui Coutinho și să încerce aducerea unui alt star din Premier League. Pe cine vrea la Barcelona

  • Publicat:
  • Actualizat:

Lionel Messi a găsit soluția pentru mijlocul Barcelonei. Dacă șefii de pe Camp Nou au de gând să revină în iarnă pe pista Philippe Coutinho, planurile superstarului argentinian sunt altele, iar presa din Spania anunță că Messi le-a transmis conducătorilor de pe Camp Nou că l-ar vrea la echipă pe Mesut Ozil.

Contractul lui Ozil cu Arsenal expiră la finalul acestui sezon, iar neamțul de 29 de ani poate semna în iarnă cu orice echipă. În condițiile în care Liverpool nu a dorit să-l lase pe Coutinho la Barcelona în vară, Messi se așteaptă ca englezii să ceară, din nou, o sumă foarte mare în schimbul playmaker-ului brazilian, motiv pentru care a recomandat conducerii să încerce transferul lui Mesut Ozil, potrivit celor de la Don Balon.

Fost jucător la Real Madrid, Ozil a impresionat în Spania, dar vine după un sezon dezamăgitor la Arsenal, în care a ratat prezența în Liga Campionilor. Marea problemă a Barcelonei e legată de faptul că mijlocașul german ar agrea, în acest moment, trecerea la Manchester United, presa britanică anunțând că Ozil le-a transmis deja colegilor că va semna, în iarnă, cu echipa antrenată de Jose Mourinho.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog

Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași

Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei

Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Livia, fosta soţie a lui Cătălin Bordea, rupe tăcerea după divorţ. A recunoscut tot: „Plătim pentru orice”

BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?

ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol

Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin

Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător

S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România

Cutremur pentru Cioacă! Mama ELODIEI a recunoscut: A procedat bine

Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Hațegan, gafă șocantă pentru Federația Română de Fotbal: reacție promptă după o decizie aberantă

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin cont
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin…
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă