„Mașinăria” Lewandowski, record în Bundesliga! A marcat în victoria, 2-1 cu Union Berlin, și a intrat în istorie | FOTO

"Mașinăria" Lewandowski, record în Bundesliga! A marcat în victoria, 2-1 cu Union Berlin, și a intrat în istorie | FOTO

Bayern Munchen s-a impus, sâmbătă, în faţa lui Union Berlin, cu scorul de 2-1, în etapa 9 din Bundesliga, în care Robert Lewandowski (31 de ani) a stabilit un record.

Benjamin Pavard a deschis scorul, în minutul 13, când a preluat mingea respinsă la marginea careului şi a şutat în poarta lui Gikiewicz. Robert Lewandowski a dus scorul la 2-0, în minutul 53, după o acţiune individuală, trimiţând balonul în colţul din dreapta jos al porţii. Jucătorul lui Union Berlin, Sebastian Andersson nu a reuşit să transforme, în minutul 58, o lovitură de la 11 metri, care i-ar fi pus echipa înapoi în joc. În minutul 84, Robert Lewandowski reuşeşte să trimită mingea în poarta lui Gikiewicz, însă, după consultarea sistemului VAR, golul a fost anulat. Două minute mai târziu, Union Berlin înscrie golul de onoare, după ce Sebastian Polter transformă o lovitură de la 11 metri.

Echipele utilizate:
Bayern Munchen: Neuer – Kimmich, Pavard, Boateng, Davies – Alcantara – Muller, Coutinho (Goretzka 86) – Perisic (Tolisso 76), Lewandowski, Coman (Gnabry 65)
Union Berlin: Gikiewicz – Lenz, Subotic, Friedrich, Trimmel – Kroos (Becker 60), Andrich – Ingvartsen (Ujah 66), Gentner, Bulter – Andersson (Polter 66)

În clasamentul din Bundesliga, Bayern Munchen este lider, cu 18 puncte, iar Union Berlin se poziţionează pe locul 15, cu 7 puncte.

Lewandowski, care a ajuns la 13 goluri înscrise în actuala ediţie din Bundeslgia, este primul jucător din istoria campionatului Germaniei care marchează în fiecare dintre primele nouă etape.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]