Marțienii de Balon!** Din 2009, Messi și Ronaldo au cifre aproape identice

Marțienii de Balon!** Din 2009, Messi și Ronaldo au cifre aproape identice
  • Publicat:
  • Actualizat:

În premieră într-un „El Clasico”, Messi și Ronaldo au înscris amândoi câte o dublă
Din 2009, de când sunt adversari în La Liga, cei doi au cifre aproape identice!

„Ar trebui să fie interzis să spui care dintre ei este cel mai bun din lume. Ambii sunt de pe altă planetă”. Cuvintele lui Mourinho, după „El Clasico”, descriu cel mai bine rivalitatea dintre Messi și Ronaldo. Încă un derby, al 222-lea, și același sentiment de „Ziua Cârtiței”. Au jucat Barça și Real, dar titlurile le-au furat iarăși „extraterestul” Messi și „galacticul” Ronaldo. Două stele cu un randament mereu îmbunătățit. Al treilea derby consecutiv atât cu Messi, cât și cu Ronaldo printre marcatori, primul în care ambii reușesc o dublă.

Pe gazon au mai fost Casillas, Xavi sau Iniesta, în 2012 au mai strălucit Van Persie, Neymar sau Pirlo, dar cel mai probabil pentru „Balonul” din ianuarie va fi o cursă în doi.

Anul și recordurile

Messi a ajuns la 17 goluri în „El Clasico”, unul mai puțin decât recordul lui Di Stefano. Persiflat cândva de Ronaldinho că ar fi deficitar la loviturile libere, „La Pulga” a atins performanța de a-i marca două goluri în trei partide, cu astfel de execuții, lui Casillas. Probabil cel mai bun portar din lume. Și deși are perioade în care dispare din joc și cere prea insistent balonul, momentele sale de grație decid meciurile și îmbunătățesc recordurile. Messi e deținătorul ultimelor trei „Baloane de Aur”, a încheiat sezonul trecut cu recordul de 50 de goluri în La Liga, a fost golgheter în Champions League, cu un alt record (14 reușite), și a început în 2012 să performeze și la națională.

Revanșa lui CR 7?

În umbra argentinianului în ultimii ani, Ronaldo vrea revanșa în 2012. Starul din Madeira a luat titlul cu Realul, cu un număr record de puncte (100), a reușit 46 de goluri în La Liga, dar a avut, în plus, un Euro superb, cu goluri decisive în partide importante, cu Olanda și Cehia. Iar de duminică e primul jucător din istorie care marchează consecutiv în șase „El Clasico”! „Ar primi mai multă atenție, dacă n-ar fi contemporan cu Messi”, l-a lăudat acid Vilanova, după derby. Indiferent de afinități, performanțele celor doi sunt incredibile. De la sosirea la Real, CR7 a marcat 160 de goluri în 155 de partide. „Puricele” are 169 de reușite la Barça, în același număr de meciuri. Greu de decis.


8 goluri au în acest moment Messi și Ronaldo în La Liga, la egalitate în clasamentul golgheterilor cu Falcao

14 goluri în 11 meciuri are Ronaldo în acest sezon, la Real, în toate competițiile. Messi a marcat 12 în 11 meciuri la Barça

După șapte etape, Barcelona e lider, cu 19 puncte, la egalitate cu Atletico. Realul e pe 5, cu 11 puncte

O singură dată în carieră Mourinho a avut un start de sezon mai slab (9 puncte în 2001/2002, la Leiria)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele