Manchester United și PSG se luptă pentru un titular din lotul lui Zidane! Negocieri decisive între fotbalist și Real Madrid

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:
Manchester United și PSG se luptă pentru un titular din lotul lui Zidane! Negocieri decisive între fotbalist și Real Madrid

Manchester United și PSG se luptă pentru fotbalistul care i-a asigurat liniștea la mijlocul terenului lui Zinedine Zidane. Casemiro a fost pus în capul listei de transferuri de cele două echipe în momentele în care brazilianul de 25 de ani își negociază prelungirea contractului cu Real Madrid.

Conform Diario Gol, PSG și Manchester United i-au luat urma lui Casemiro în mijlocul negocierilor contractuale dintre jucător și Real Madrid. Aceeași sursă scrie că Jose Mourinho e un mare admirator al lui Casemiro, în timp ce Neymar i-ar fi pus brazilianului o vorbă bună la șefii lui PSG.

Totuși, un transfer ar fi posibil doar dacă negocierile dintre Real Madrid și Casemiro vor pica, lucru puțin probabil în condițiile în care brazilianul a ajuns indispensabil pentru Zidane.

3 Ligi ale Campionilor a cucerit Casemiro cu Real Madrid

13 meciuri și 2 goluri a bifat brazilianul în acest sezon

Știri despre
Pe aceeași temă
Vedeta a fost prinsă goală sub duş. Imagini incendiare. O recunoşti? E celebră

Courtois şi-a făcut tatuaj reprezentând un „zid de cărămidă
Courtois şi-a făcut tatuaj reprezentând un „zid de cărămidă" în onoarea câştigării Ligii Campionilor
Secretul din spatele succesului lui David Popovici: „A dat peste un antrenor care a crescut cu el, are 32 de ani!”
Secretul din spatele succesului lui David Popovici: „A dat peste un antrenor care a crescut cu el, are 32 de…
ULTIMA ORĂ! A murit în urmă cu puțin timp! Era plin de bani, dar degeaba! Moartea nu l-a iertat!

NU ARUNCA niciodată așa ceva la GUNOI! Bucătăria ta poate deveni PESTE NOAPTE un...

Imaginile anului! Antonia şi-a arătat chiloţeii şi nu numai. Sângele a dat în clocot la concert

Veste cumplită despre Vladimir Putin! NU MAI SCAPĂ: Mai are mai puțin de doi ani de trăit

Știrea momentului: Cum a fost PRINS Prințul Paul, de fapt

Anca Țurcașiu: imaginea care i-a stârnit pe fani: Te expui prea mult, la 52 de ani

Momente incredibile la tv: Și-a pierdut „castitatea” în fața telespectatorilor

David Popovici la sosirea în ţară: Sunt onorat să reprezint ţara asta frumoasă şi să vă simt alături

BANCUL ZILEI: Soțul intră în pat și-i șoptește la ureche nevestei: Sunt fără chiloți!

Și-a „satisfăcut pofta”, în tribună, crezând că nu o vede nimeni. O cameră TV a surprins totul!

A dat-o de gol pe Andreea Marin! Fiul lui Ștefan Bănică nu s-a mai abținut și a spus tot

Femeie, prinsă în timp de fura un CATALIZATOR AUTO. Polițiștii au prins-o în FAPT

FOTO. Misha, într-o ipostază provocatoare! Fosta soție a lui Connect-R, ce apariție

FOTO. Cristina Spătar, în costum de baie. Vedeta se prezintă fabulos la 50 de ani!