Madridul poate sărbători titlul:** Hattrick de senzație Ronaldo! „Un Real de nota 10”

Madridul poate sărbători titlul:** Hattrick de senzație Ronaldo!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pentru a cincea oară în acest sezon, Real Madrid revine de la 0-1 și câștigă! Aseară, victima a fost Levante (4-2), iar artizanul revenirii s-a numit Cristiano Ronaldo (27 de ani), autor al unui „hattrick” care practic ucide lupta pentru titlu în Spania: madrilenii au zece puncte avans față de Barcelona. Istoria spune că diferența este insurmontabilă.

Mourinho a aliniat o formulă superofensivă contra lui Levante, cu Benzema și Higuain pe post de „guri de foc”, trimise în teren pentru a evita o nouă surpriză, cum s-a întâmplat în tur, când Levante a învins cu 1-0! Meciul a început însă cum nu se putea mai prost pentru Real, după golul lui Cabral (5), moment în care a început asaltul la poarta oaspeților! Iar la rampă a ieșit, ca întotdeauna, Cristiano Ronaldo, care până ieri nu avea niciun gol marcat în campionat în poarta lui Levente, singura echipă care a scăpat de furia lusitanului, în afară de Betis.

MAI UȘOR LA REAL DECÂT LA MANCHESTER

Portughezul a egalat din penalty (45), pentru ca apoi să-și desăvârșească „opera” cu alte două reușite până în minutul 57. „Hattrickul” de pe Bernabeu i-a ridicat numărul de goluri pentru Real la un uluitor total de 119 reușite în 122 de meciuri, în condițiile în care la Manchester United a avut nevoie de 292 de partide pentru a atinge aceeași cifră! Kone le-a dat emoții gazdelor (63) la finalul showului lui Ronaldo, dar Benzema (66) a securizat victoria și a mărit diferența dintre Real și Barca la 10 puncte. Iar în Spania, nicio echipă care a câștigat titlul nu a recuperat un deficit mai mare de opt puncte, așa cum a reușit Valencia în 2004! Revenit în vizită, legendarul Roberto Carlos anunță deja sărbătoarea la Madrid: „Totul merge perfect! E timpul să uităm de Barcelona și să câștigăm titluri majore”.

Deplasările, coșmarul Barcelonei

Corabia Realului a avut vânt în pupa după rezultatul Barcelonei de sâmbătă seara. În Pamplona, pe „Estadio Reyno de Navarra”, campioana en-titre a mai dat un rateu în deplasare, unde a bifat a doua înfrângere a sezonului (2-3 cu Osasuna). Terenurile străine au fost de altfel „călcâiul lui Ahile” în această ediție pentru echipa lui Pep, care a reușit doar patru victorii, din 11 posibile, în afara „Camp Nou”-ului! De altfel, de la pauză era clar că ceva e în neregulă cu echipa catalană, Barca fiind condusă în premieră după prima repriză, în „era” Guardiola, cu două goluri! S-a încheiat 3-2 pentru gazde, a doua echipă care înving Barcelona după Getafe (1-0), și prima care înscrie Punct final și al „legendei” căpitanului Puyol, Barca fiind învinsă în premieră cu liderul ei pe teren, după semifinalele Ligii din 2010 (1-3 în deplasare cu Inter). Primul eșec pentru Puyol, după 57 de meciuri!

24 de penalty-uri din 25 a transformat Ronaldo la Real Madrid

Marcelo și Di Maria au fost lăsați în afara lotului aseară, deși ambii erau apți de joc

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele