Lună DECISIVĂ‚ pentru viitorul lui Torje!** „Totul depinde de asta!” Unde poate ajunge și ce le-a spus agentul lui „Messi” spaniolilor

Lună DECISIVĂ‚ pentru viitorul lui Torje!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabi Torje și-a regăsit pofta de a juca fotbal la Granada, însă viitorul său în Spania este momentan incert. Agentul celui poreclit „Messi de România” spune că mijlocașul e gata să rămână la Granada și din sezonul viitor, cu o singură condiție: clubul andaluz să termine sezonul pe un loc care să-i garanteze menținerea în Primera Division.  

Împrumutat de Udinese în Spania, Torje este vizat și de alte două grupări din Italia pentru un transfer în vară (Fiorentina și Lazio), iar Cristea Opria spune că o decizie va fi luată la finalul sezonului. Agentul nu exclude varianta ca Torje să revină la Udinese și să joace în tricoul „zebrelor” în viitorul campionat.

„Totul depinde de cum va termina Granada în campionat. Dacă se vor salva de la retrogradare, atunci el va continua aici. Dacă nu, se va întoarce la Udinese. În acest caz, friulanii vor decode dacă îl vor păstra sau îl vor lăsa să plece. O altă destinație e posibilă”, a spus Cristea Opria, citat de fichajes.com.

17 e locul ocupat de Granada în Primera Division, după 32 de etape.

6 etape au mai rămas de disputat în prima ligă din Spania

26 de meciuri a jucat Torje ca titular în Primera Division, în tricoul Granadei

3 goluri a marcat Torje în Primera

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor

Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1

Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!

Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra

Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?

Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie

Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...

Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!

Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei

CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar

Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum

Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței

F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1

Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ

Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii

Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup