Lucrat ca în România! Plecarea lui Mircea Rednic de la Standard Liege a inflamat spiritele la clubul belgian

  • Publicat:
  • Actualizat:

Vestea că Mircea Rednic a fost demis de la cârma lui Standard Liege a surprins multă lume. Patronul echipei, Roland Duchatelet, i-a reproșat antrenorului român transferurile lui Adrian Cristea și George Țucudean, fotbaliști care nu au dat randamentul scontat în cele șase luni petrecute la Standard. În acest timp, echipa a prins un loc de Europa League, asta după ce startul de sezon îi făcea pe mulți să creadă că Standard se va lupta la retrogradare. Totuși, ruptura dintre Rednic și clubul belgian pare să aibă altă rădăcină. Conform unor surse familiare cu situația de la Standard, antrenorul român nu a mai fost pe placul patronului în momentul în care a refuzat să folosească anumiți jucători, reprezentați de un impresar israelian, prieten cu președintele Duchatelet. În plus, cel care l-a înlocuit pe tehnicianul român este chiar Guy Luzon, un antrenor venit pe filiera impresarului mai sus menționat. „Îi propun domnului Duchatelet să cumpere o echipă în România pentru că strategiile sale sunt demne de campionatul românesc. Oricum, mă bucur că am o portiță deschisă în fotbalul belgian”, a spus Rednic.

„Incompetent și nociv”

Mutarea făcută de patronul lui Standard Liege nu a rămas netaxată de fanii echipei belgiene. Aceștia au promis că vor protesta la decizia conducerii de a-l demite pe antrenorul român. „Duchatelet este incompetent și nociv, conduce dezastruos clubul. Mircea Rednic este parte a familiei noastre. Ne vom reuni pentru a vedea cum vom acționa. Îl susținem pe Mircea”, a spus Didier Stevens, șeful Asociației Suporterilor lui Standard.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”

S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?

Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere

L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!

Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE

Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...

ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie

„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen