Lovitură pentru FC Barcelona. AS Roma a intrat în luptă pentru transferul lui Andrei Rațiu

Lovitură pentru FC Barcelona. AS Roma a intrat în luptă pentru transferul lui Andrei Rațiu
Sursa foto: Instagram

Transferul mult așteptat de Andrei Rațiu prinde contur încet, dar sigur. FC Barcelona nu este singura forță a Europei care speră să-i obțină semnătura.

Potrivit presei italiene, AS Roma a intrat la rândul ei pe fir și speră că va reuși să-l întoarcă din drum. Rămâne de văzut, însă, care va fi propunerea pentru Rayo Vallecano.

Fundașul român a avut până acum prestații excelente, mai ales că a sprijinit și colegii din compartimentul ofensiv. Stau mărturie cele două goluri, plus tot atâtea pase decisive pe care și le-a trecut în cont după 25 de meciuri. Site-urile de specialitate îl evaluează la 7 milioane de euro.

Andrei Rațiu, la mare căutare. AS Roma luptă cu Barcelona pentru transferul său

Deși formația blaugrana pare să aibă prima șansă, aspect precizat și de jurnaliștii din Peninsulă, AS Roma nu se va da bătută cu una, cu două. Conducerea vrea să facă eforturi pentru întărirea flancurilor din defensivă, iar Rațiu este o variantă demnă de luat în calcul.

De altfel, a existat interes pentru serviciile sale și în perioada de mercato a iernii. Directorul sportiv Florent Ghisolfdi l-a urmărit cu atenție, dar a mers pe mâna olandezului Devyne Rensch.

„Roma continuă să monitorizeze piața pentru a-și consolida apărarea, iar Andrei Rațiu rămâne un obiectiv concret. Fundașul dreapta de la Rayo Vallecano a fost în atenția directorului sportiv Ghisolfi și în ianuarie, înainte de a fi ales Rensch . Acum, însă, pista s-ar putea redeschide.

 

Românul a atras atenția mai multor cluburi de top din Europa, prin care Barcelona, Tottenham, Atletico Madrid și Bayer Leverkusen. Barcelona pare să aibă un avantaj dar Roma este hotărâtă să concureze pentru semnătura sa. Va încerca să demareze negocierile și s-o convingă pe Rayo Vallecano cu o propunere. adecvată. Clupul din Capitală are nevoie de întăriri în flancuri, iar Rațiu ar putea consolida banda dreaptă”, au scris cei de la Romagiallorossa.

Catalanii nu pierd timpul: „Laporta i-a contactat deja pe cei de la Rayo”

Pentru a fi sigur că îl va avea sub comandă pe român din această vară, Hansi Flick i-a cerut lui Joan Laporta să treacă deja la fapte. Au fost demarate discuțiile cu Rayo Vallecano.

„Andrei Rațiu este pe cale să plece de la Rayo Vallecano, tocmai de aceea este cerut de Hansi Flick pentru a întări linia defensivă. Prestațiile lui din acest sezon nu au trecut neobservate. Rațiu se remarcă prin capacitățile defensive, viteza și tehnica bună.

 

În plus, versatilitatea lui îi permite lui Flick să opereze în mai multe scheme tactice. Românul a arătat că este pregătit să facă un salt mare în cariera lui, iar experiența l-ar putea face o opțiune de încredere. Laporta a contactat deja clubul madrilen pentru a afla care este situația fundașului lateral”, a dezvăluit madrid-barcelona.com.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro