Louis van Gaal, prezentat la Manchester United: „E cel mai mare club din lume. Nu va fi ușor, dar trebuie să mă adaptez”

Tehnicianul olandez Louis van Gaal a fost prezentat oficial, joi, ca noul manager al echipei engleze Manchester United, el declarând că va fi greu să se adapteze la acest club, datorită măreției sale, informează BBC.
Louis van Gaal, prezentat la Manchester United: "E cel mai mare club din lume. Nu va fi ușor, dar trebuie să mă adaptez"

Tehnicianul olandez Louis van Gaal a fost prezentat oficial, joi, ca noul manager al echipei engleze Manchester United, el declarând că va fi greu să se adapteze la acest club, datorită măreției sale, informează BBC.

„Trebuie să mă adaptez la acest club mare. Nu va fi ușor, dar puteți vedea ce am câștigat. Nu pot să spun ce așteptări am. Este cel mai mare club din lume. În două zile am aflat deja cât de important este Manchester United. Sunt aici să pregătesc această echipă și să mă adaptez la ea. Voi da tot ce am mai bun. Asta sigur pot oferi. Cred că pot îndeplini așteptările, dar datorită măreției acestui club va fi și mai dificil. Acest club este concentrat și pe latura comercială, așa că trebuie să o îndeplinim și pe asta, dar uneori nu este posibil să le îndeplinești pe amândouă„, a spus Van Gaal.

Louis van Gaal a afirmat că nu poate promite lucruri mari, dar că va încerca să le realizeze.

„Proprietarii și directorul executiv au multă încredere în mine. Ei au venit la mine. Le-am explicat filozofia mea, iar ei au fost încântați. Trebuie să așteptăm și să vedem dacă pot îndeplini așteptările acestor oameni, dar și ale fanilor, pentru că ei sunt foarte importanți. Dar în fotbal nu poți prezice. Nimeni nu prevedea că Germania va învinge pe Brazilia cu 7-1″, a completat Van Gaal, care a precizat că Sir Alex Ferguson l-a sunat și l-a felicitat pentru numirea în funcție.

El a menționat că va fi ajutat de foștii jucători ai Manchester United, Nicky Butt și Paul Scholes.

Van Gaal a explicat că mijlocașul Michael Carrick va fi indisponibil aproximtiv zece săptămâni, după ce la unul dintre antrenamentele din această săptămână s-a accidentat la gleznă.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania