Leonardo: „Nu accept să se spună că jucăm prost! **Relațiile cu Berlusconi sunt dificile”

Antrenorul echipei AC Milan, brazilianul Leonardo, a recunoscut, vineri, că are "relații dificile" cu premierul italian Silvio Berlusconi, care este și proprietarul clubului milanez. "Nu știu ce a spus Berlusconi, dar, indiferent de asta, nu pot nega faptul că relațiile noastre sunt dificile", a precizat tehnicinul brazilian, în conferința de presă dinaintea jocului de campionat împotriva echipei AC Fiorentina. De mai multe săptămâni, mass-media italiană a relatat comentariile lui Berlusconi, care a criticat dur performanțele și jocul echipei sale. Aceste declarații, făcute în particular, nu au fost pronunțate într-un cadru oficial, nici nu au fost confirmate ulterior. Numărul doi din clubul milanez, Adriano Galliani, a negat aceste relatări apărute în presa italiană. "Suntem foarte diferiți, poate că suntem chiar incompatibili, dar cel mai important lucru în prezent sunt ultimele noastre trei jocuri din campionat. Aș dori să terminăm cu bine, pentru că o merităm. Putem spune orice, dar nu că echipa a jucat prost. Eu nu accept asta. Băieții au făcut tot posibilul în momentele dificile. Există chiar și unul care a jucat accidentat. Îmi ridic pălăria în fața jucătorilor", a adăugat Leonardo. Cu trei etape rămase până la finalul sezonului din Serie A, echipa AC Milano (locul 3), care nu mai are șanse matematice la titlu, intenționează să-și păstreze poziția a 3-a, care duce la calificarea directă în grupele Ligii Campionilor.
Leonardo: "Nu accept să se spună că jucăm prost! **Relațiile cu Berlusconi sunt dificile"

Antrenorul echipei AC Milan, brazilianul Leonardo, a recunoscut,
vineri, că are „relații dificile” cu premierul italian Silvio
Berlusconi, care este și proprietarul clubului milanez.

Nu știu ce a spus Berlusconi, dar, indiferent de asta,
nu pot nega faptul că relațiile noastre sunt dificile
„, a
precizat tehnicinul brazilian, în conferința de presă dinaintea
jocului de campionat împotriva echipei AC Fiorentina.

De mai multe săptămâni, mass-media italiană a relatat
comentariile lui Berlusconi, care a criticat dur performanțele și
jocul echipei sale. Aceste declarații, făcute în particular, nu au
fost pronunțate într-un cadru oficial, nici nu au fost confirmate
ulterior. Numărul doi din clubul milanez, Adriano Galliani, a negat
aceste relatări apărute în presa italiană.

Suntem foarte diferiți, poate că suntem chiar
incompatibili, dar cel mai important lucru în prezent sunt ultimele
noastre trei jocuri din campionat. Aș dori să terminăm cu bine,
pentru că o merităm. Putem spune orice, dar nu că echipa a jucat
prost. Eu nu accept asta. Băieții au făcut tot posibilul în
momentele dificile. Există chiar și unul care a jucat accidentat.
Îmi ridic pălăria în fața jucătorilor
„, a adăugat
Leonardo.

Cu trei etape rămase până la finalul sezonului din Serie A,
echipa AC Milano (locul 3), care nu mai are șanse matematice la
titlu, intenționează să-și păstreze poziția a 3-a, care duce la
calificarea directă în grupele Ligii Campionilor.

Potrivit presei din Italia, Leonado (40 de ani), care se află la
conducerea tehnică a echipei milaneze din mai 2009, ar putea părăsi
banca tehnică a formației italiene la finalul acestui sezon. În
acest caz, tehnicianul brazilian ar putea fi înlocuit de actualul
antrenor al echipei Primavera a grupării milaneze, fostul fundaș
Filippo Galli.

sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Permisul auto SE SCHIMBĂ în toată Uniunea Europeană! Ce vor avea de făcut șoferii din România
Mediafax
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis pandemia Covid-19 și războiul din Iran
Cancan.ro
Profesorii iau în calcul să nu înceapă anul școlar. Condițiile dascălilor, privitor la Legea salarizării: „Nu putem accepta o astfel de grilă”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Adrian Ropotan, antrenorul echipei secunde a lui Dinamo, s-a ales cu o fractură deschisă la mână în urma accidentului din Argeș. A fost operat de urgență. În ce stare se află acum?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Râzi cu lacrimi
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Descopera.ro
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. NU mai este valabil de la 3 august 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Jocuri gratuite pentru abonații PlayStation în august
Go4Games
Unde poți cumpăra o DACIA LOGAN 2026 pe MOTORINĂ? Are un preț de pornire de 15.250 de euro
Promotor.ro