Lazio a pierdut un jucător esențial! Nu s-a înțeles cu conducerea și ori pleacă la United, ori semnează cu o rivală din Serie A: „Trebuie să ieși din zona de confort pentru a-ți îndeplini obiectivele”

Lazio a pierdut un jucător esențial! Nu s-a înțeles cu conducerea și ori pleacă la United, ori semnează cu o rivală din Serie A:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Stefan de Vrij (26 de ani), unul dintre cei mai buni jucători ai lui Lazio în acest sezon, a anunțat, miercuri, printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare, că va pleca din capitala Italiei la finalul acestui an. În proporție de 90%, următoarea destinație a fundașului olandez se va alege dintre Internazionale Milano și Manchester United.

Cu o imagine foarte bună creată de evoluțiile excelente din ultimele sezoane, De Vrij a devenit o țintă pentru cluburile importante ale Europei, iar Lazio a încercat din răsputeri în ultima perioadă să-l convingă să semneze prelungirea contractului care expiră în vara acestui an. Eforturile au fost, însă, în zadar, iar apărătorul de 26 de ani, care poate semna deja cu altă echipă, și-a anunțat plecarea de pe Olimpico, motivând că nu a reușit să ajungă la o înțelegere cu conducerea clubului: „A fost o perioadă grea și, din anumite motive, nu am putut ajunge la un acord avantajos pentru ambele părți. Sunt fericit și mă simt ca acasă, dar, uneori, trebuie să ieși din zona de confort pentru a-ți îndeplini obiectivele”, a scris De Vrij, pe Instagram.

Iar Gazzetta Dello Sport, cel mai important ziar din Italia, anunță că fundașul cotat la 35 de milioane are mari șanse să semneze cu Internazionale Milano, urmând să primească 4,5 milioane de euro pentru fiecare an pe care-l va petrece pe  „Giuseppe Meazza”. Totuși, în acest moment De Vrij e dorit cu insistență de Jose Mourinho la Manchester United, managerul portughez considerându-l potrivit pentru stilul echipei sale, mai ales că în vară pregătește schimbări masive la nivelul liniei defensive, una la care l-a dezamăgit în această stagiune.

Venit la Lazio în 2014 pentru șapte milioane de euro, de la Feyenoord, echipa care l-a crescut, De Vrij a jucat 100 de meciuri în tricoul romanilor, marcând șapte goluri și câștigând Supercupa Italiei în acest sezon.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…