Latovlevici a privit de pe bancă golul marcat de Săpunaru în ultima etapă. VIDEO | Servit ideal de Umut Bulut, veteranul a înscris cu sânge rece

GOOOL Săpunaru!
Latovlevici a privit de pe bancă golul marcat de Săpunaru în ultima etapă. VIDEO | Servit ideal de Umut Bulut, veteranul a înscris cu sânge rece

Cristi Săpunaru (34 de ani) a înscris pentru Kayserispor, în remiza cu Bursaspor din etapa a 19-a, scor 1-1. La oaspeți, Iasmin Latovlevici (32 de ani) a rămas pe bancă, în timp ce în poarta lui Kayserispor s-a aflat Silviu Lung Jr. (29 de ani)

Bursaspor a condus cu 1-0 pe terenul lui Kayserispor, grație golului marcat de Erdogan în minutul 30. La scurt timp după reluarea jocului, Săpunaru a reușit să egaleze. Umut Bulut a deviat pe spate, Săpunaru a preluat la 16 metri, a scăpat singur cu portarul advers, după care a înscris cu sânge rece, pentru 1-1. Kayserispor a terminat meciul în zece oameni, după ce Mensah a fost eliminat. Bursaspor n-a mai avut puterea să înscrie golul secund, astfel că jocul s-a terminat la egalitate.

Fosta echipă a lui Marius Șumudică ocupă locul 13 în prima ligă a Turciei, cu 21 de puncte acumulate în 19 etape. Bursaspor se află pe locul 10, cu 23 de puncte. Lider este Bașakșehir, cu 38 de lungimi. Galatasaray și Malatyaspor completează podiumul, cu câte 32 de puncte.

Click aici pentru video

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]