Panathinaikos, scoasă din criză de Laszlo Boloni! Carlitos Lopez aduce prima victorie a sezonului pentru român | VIDEO

Panathinaikos, scoasă din criză de Laszlo Boloni! Carlitos Lopez aduce prima victorie a sezonului pentru român | VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Laszlo Boloni a obținut prima victorie pe banca grecilor de la Panathinaikos. Carlitos Lopez a adus primul succes al sezonului pentru PAO, iar atenienii se felicită pentru aducerea românului.

Lazslo Boloni pare să fie soluția ideală pentru Panathinaikos. Numirea românului pe banca „verzilor” a scos gigantul din Atena din criza în care se afundase încă din startul sezonului.

Panathinaikos a câștigat cu 2-0 pe terenul celor de la Lamia.

Panathinaikos, scoasă din criză de Laszlo Boloni! Carlitos Lopez aduce prima victorie a sezonului pentru român

Carlitos Lopez a fost eroul lui PAO în etapa a 7-a din Grecia. Atacantul de 30 de ani a marcat de două ori, în minutul 8 și minutul 60. A fost al doilea meci al lui Panathinaikos cu Laszlo Boloni pe banca tehnică.

În prima partidă, românul a remizat cu Volos, 1-1, dar a fost egalat pe finalul partidei.

În urma victoriei de sâmbătă, Panathinaikos a urcat pe locul 9, la trei pași de ultimul loc de play-off.

Grecii l-au întrebat pe Mircea Lucescu despre Boloni

Înainte să semneze cu Boloni, șefii lui Panathinaikos l-au contactat pe Mircea Lucescu. L-au întrebat pe antrenorul lui Dinamo Kiev despre fostul lui jucător de la naționala României:

„Bravo lui Panathinaikos! Vreau să felicit clubul pentru alegerea lui Laszlo Boloni. A făcut o mișcare foarte bună. Laszlo este un antrenor inteligent pentru care am o părere excelentă.

Poate vă amintiți că el era căpitanul meu când eram antrenor federal în România (1981/86). Este un antrenor inteligent cu multă experiență în fotbalul european.

De asemenea, pot spune că avem aceeași filosofie fotbalistică. Știe fotbalul grecesc din perioada PAOK, totuși Panathinaikos este un club diferit. Știe fotbalul grecesc și nu cred că va avea probleme cu adaptarea.

La urma urmei, între România și Grecia și Turcia, de exemplu, nu sunt mari diferențe. Suntem din Balcani, așa că Boloni știe care sunt condițiile. Sunt sigur că va reuși la Panathinaikos și va face treaba potrivită. Vreau să-l felicit pentru alegere și îl voi contacta în curând”, a declarat Mircea Lucescu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
Cutremur pentru Cioacă! Mama ELODIEI a recunoscut: A procedat bine
Cutremur pentru Cioacă! Mama ELODIEI a recunoscut: A procedat bine
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin cont
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin…
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă