Klasnic a refuzat o despăgubire de aproximativ 350 mii de euro** „E prea puțin!”

Klasnic a refuzat o despăgubire de aproximativ 350 mii de euro**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Internaționalul croat al echipei FC Nantes, Ivan Klasnici, a refuzat, vineri, propunerea de a primi o despăgubire de 300-350.000 de euro, formulată de justiția germană în litigiul cu medicii acuzați de jucător că i-au subevaluat gravitatea problemelor renale, informează AFP.

Tribunalul din Berlin i-a propus lui Klasnici, într-o tentativă de mediere, o sumă cuprinsă între 300.000 și 350.000 de euro, considerată de sportiv insuficientă.

Atacantul în vârstă de 29 de ani, legitimat la Werder Bremen în perioada 2001-2008, a solicitat despăgubiri de 1,1 milioane de euro, însă a precizat că pentru el nu banii sunt importanți. "Vreau să știu de ce și cum au comis medicii astfel de greșeli", a spus Ivan Klasnici.

Doi doctori, între care și Gotz Dimanski, responsabil al staff-ului medical de la Werder Bremen, sunt acuzați de Klasnici de neglijență. Fotbalistul susține că aceștia nu au identificat deteriorarea funcțiilor sale renale, care era deja evidentă în 2001, când a fost achiziționat de clubul german.

Suferind mai mulți ani de insuficiență renală, Klasnici, acum în vârstă de 29 de ani, a suportat o primă grefă de rinichi în ianuarie 2007, transplantul fiind considerat eșuat. În luna martie a aceluiași an, operația a fost repetată și reușită. După o lungă perioadă necesară pentru recuperare, Klasnici a revenit pe terenul de fotbal și a participat la Campionatul European din 2008, unde a și înscris pentru Croația.

Tribunalul din Bremen a desemnat un expert medical care va analiza argumentele celor două părți, acestea urmând să îi prezinte dosarele lor până la 8 mai.

Klasnici evoluează la FC Nantes din iulie 2008 și a înscris cinci goluri pentru echipa franceză.

MEDIAFAX

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
SCAD PENSIILE. Românii care vor încasa o pensie mai mică: Dau cu minus
SCAD PENSIILE. Românii care vor încasa o pensie mai mică: Dau cu minus
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup