Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Jonas Gutierrez suferă de cancer testicular, antrenorul i-a spus că ar trebui să-și caute alt club

Jonas Gutierrez suferă de cancer testicular, antrenorul i-a spus că ar trebui să-și caute alt club

Mijlocașul argentinian al echipei Newcastle United, Jonas Guttierez, a anunțat că suferă de cancer testicular și le-a mulțumit fanilor care i-au transmis mesaje de încurajare, informează BBC.
Jonas Gutierrez suferă de cancer testicular, antrenorul i-a spus că ar trebui să-și caute alt club

Mijlocașul argentinian al echipei Newcastle United, Jonas Guttierez, a anunțat că suferă de cancer testicular și le-a mulțumit fanilor care i-au transmis mesaje de încurajare, informează BBC.

Fotbalistul în vârstă de 31 de ani a fost deja operat în țara sa natală, unde i s-a îndepărtat testiculul stâng, după ce i s-a descoperit o tumoare, iar acum urmează un tratament de chimioterapie.

„Vă mulțumesc tuturor pentru mesaje. Tot timpul voi privi în față”, a scris Gutierrez, pe contul său de Twitter. Gutierrez, care a fost împrumutat la Norwich în sezonul trecut, a înscris 10 goluri în 177 de meciuri disputate pentru Newcastle United. Fost jucător la Velez Sarsfield și Mallorca, Gutierrez a dezvăluit că suferă de această boală în timpul unui interviu difuzat în Argentina în cursul zilei de marți. „Am descoperit o tumoare la un testicul. Când mi s-a confirmat că este cancer, am mers acasă plângând. Am venit aici și mi-am asumat costurile, chiar dacă am un contract cu Newcastle. Banii nu sunt importanți, sănătatea este. A trebuit să încep chimioterapia”, a spus Gutierrez, pentru TyC Sports.

Gutierrez a fost umilit de cei de la Newcastle, imediat după ce aceștia au aflat de suferința sa. „M-am întors la Newcastle în noiembrie 2013, iar pe la jumătatea lui decembrie antrenorul Alan Pardew mi-a spus că ar fi mai bine dacă mi-aș găsi alt club. Am depășit cea mai grea perioadă, mai doar câteva ședințe de terapie”, a mai precizat Gutierrez.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]