Jonas Gutierrez își dă în judecată fostul club pentru discriminare: vrea 2 milioane de lire de la Newcastle

Jonas Gutierrez, fost fotbalist al formației Newcastle United, susține că a fost discriminat de către oficialii clubului englez, după ce a fost diagnosticat cu cancer testicular, în octombrie 2013, și a deschis un proces împotriva fostului angajator, informează BBC.
Jonas Gutierrez își dă în judecată fostul club pentru discriminare: vrea 2 milioane de lire de la Newcastle

Jonas Gutierrez, fost fotbalist al formației Newcastle United, susține că a fost discriminat de către oficialii clubului englez, după ce a fost diagnosticat cu cancer testicular, în octombrie 2013, și a deschis un proces împotriva fostului angajator, informează BBC.

Jonas Gutierrez (32 de ani) susține că nu a fost utilizat de către antrenor în mod deliberat, pentru a-i fi încheiat contractul la finele tratamentului împotriva cancerului.

Mijlocașul argentinian a acționat în judecată clubul Newcastle United și cere daune în valoare de aproximativ 2 milioane de lire sterline, pentru discriminare, în condițiile în care a fost diagnosticat cu o formă de cancer testicular, în octombrie 2013.

Fotbalistul, care a fost pus pe liber de către Newcastle în luna mai a anului 2015, a depus mărturie, marți, în cadrul unei instanțe care se ocupă cu litigii de muncă, informează BBC.

Gutierrez susține că a fost lăsat în afara echipei pentru a fi evitată declanșarea automată a unei clauze contractuale, care i-ar fi prelungit întelegerea cu Newcastle pentru încă un an. El a precizat că trebuia să evolueze în 80 de meciuri, începând din 2011, pe durata a patru sezoane, pentru a-i fi prelungit contractul la finele sezonului 2014-2015. Gutierrez crede că antrenorul interimar al lui Newcastle de la acea vreme, John Carver, a acționat în mod deliberat pentru a evita prelungirea contractului. Astfel, Carver l-a folosit pe argentinian doar în ultimele 5 meciuri ale campionatului, insuficient pentru a-și atinge ținta de 80 de apariții, notează BBC.

În cadrul unei mărturii pentru un tribunal din Birmingham, Gutierrez a declarat: „Consider că, după ce au aflat de faptul că am cancer, oficialii clubului au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a se asigura că nu voi mai fi legitimat pentru mult timp la această echipă. În luna aprilie a anului 2015, am fost informat de către club că îmi vor oferi prelungirea contractului, dar această ofertă va veni doar la finele sezonului. Cred că au fost îngrijorați că nu voi mai fi apt să joc la cel mai înalt nivel. M-au considerat o povară, iar boala mea probabil că era un aspect negativ pentru club”.

Gutierrez, legitimat în prezent la echipa spaniolă Deportivo La Coruna, susține că discriminarea sa a început în decembrie 2013, la două luni după ce a fost operat. Potrivit fotbalistului, Alan Pardew, antrenorul său la acea vreme, i-a transmis că nu mai face parte din planurile echipei și că este liber să plece. „A venit ca un mare șoc, la scurtă vreme după operația de înlăturare a tumorii și după ce am început tratamentul împotriva cancerului testicular. Am ieșit în lacrimi de la sesiunea de antrenament și le-am spus că nu sunt aici pentru bani, dar că am fost tratat incorect”, a precizat Gutierrez, notează BBC.

Jonas Gutierrez a mai precizat că niciun oficial al echipei de fotbal Newcastle nu l-a contactat pe durata chimioterapiei, pentru a vedea cum se simte sau pentru a-l felicita pentru cum decurge recuperarea. „Am fost extrem de dezamăgit, având în vedere tot ce am făcut pentru club”, a declarat fotbalistul în fața instanței din Anglia.

Prima fază a procesului demarat de Gutierrez la instanța civilă din Birmingham ar putea dura 10 zile, iar antrenorii Alan Pardew și John Carver vor fi chemați pentru a depune mărturie.

MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Bucureștiul, în CARTEA RECORDURILOR! Ciucu: „A fost o mare sufragerie aici, în centrul orașului”
Mediafax
Adevărul despre soția generalului Dorin Ioniță. Fostul comandant al Forțelor Întrunite avea o pensie uriașă
Cancan.ro
Cel mai lung tunel de pe A1 Sibiu–Pitești intră în linie dreaptă. „Cârtița” de 3.300 de tone, pregătită de foraj
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania