Joan Laporta a dezvăluit că, după Hagi și Popescu, alți doi români au fost aproape să îmbrace tricoul Barçei: „M-am gândit la Chivu și Contra”

Redactor:
Robert ZANFIR
Joan Laporta a dezvăluit că, după Hagi și Popescu, alți doi români au fost aproape să îmbrace tricoul Barçei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul președinte al Barcei, Joan Laporta, a fost într-o vizită în România, unde a vizitat nordul Bucovinei, dar și Bucureștiul. Oficialul de care se leagă cele mai mari performanțe din ultimul timp ale catalanilor și-a amintit și de românii Hagi și Gică Popescu, dar a dezvăluit și că Cristi Chivu și Cosmin Contra au fost foarte aproape să joace pe Nou Camp.

„De Gică Hagi îmi aduc aminte pentru că a dat acel gol de la jumătatea terenului. A stat puțin la Barcelona, dar în perioada în care a stat a încântat fanii. Popescu a stat mai mult și era un jucător iubit de suporteri, face parte din istoria noastră modernă”, a declarat Joan Laporta la Digi Sport.


Imediat după sezonul fabulos reușit în tricoul lui Inter, când a câștigat și Liga Campionilor, Cristi Chivu a stârnit interesul Barcei. În mandatul lui Laporta, Barca a fost interesată și de Cosmin Contra.

„Când eram președinte, m-am gândit la Chivu pentru că aveam nevoie de un fundaș ca el. Când am avut nevoie de un fundaș dreapta, ne-am gândit la Cosmin Contra”, a mai dezvăluit fostul președinte al Barcei, care a vorbit și despre perioada Guardiola, cea mai glorioasă din istoria catalanilor.

„Era un moment în care simțeam nevoia să facem o schimbare pe banca tehnică. M-am sfătuit cu Begiristain și Cruyff și am văzut că Pep este pregătit și cunoaște echipa. Am vrut să creăm o poveste frumoasă la Barcelona. Meritul este însă al lui Pep, e făcut totul. Unii oameni din conducere credeau că Mourinho este mai potrivit pentru că avea mai multă experiență. M-a sunat impresarul lui, dar i-am spus că decizia este luată și Guardiola este deja instalat ca antrenor. Se putea face mult mai mult pentru ca Guardiola să nu plece de la Barcelona, el ar fi trebuit să rămână mult timp la club”, a mai spus Laporta.

Plecat de la Barca și implicat într-un mare scandal, în care mai mulți oficiali ai clubului au fost suspectați că își spionau angajații, Laporta anunță că ar putea reveni la cârma echipei

„Voi decide la momentul potrivit dacă voi mai candida la președinția Barcei.  A fost demolat tot ce am construit noi, alegerile ar trebui să aibă loc în iunie 2016. Există o stare rea în club în acest moment. Voi anunța la momentul potrivit, nu e atât de simplu să dau un răspuns. Am de gând să revin în România, dacă voi avea oportunitatea”, a încheiat Joan Laporta.

  • 12 trofee a câștigat Barcelona în mandatul lui Laporta: patru titluri în Spania (2004-05, 2005-06, 2008-09, 2009-10) , o cupă a Regelui (2008-09), trei supercupe ale Spaniei (2005, 2006, 2009), două Ligi ale Campionilor (2005-06, 2008-09), o superucupă a Europei (2009), un campionat mondial al cluburilor (2009)
Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…