Giovanni Becali a lansat de nicăieri un atac neverosimil la adresa lui Zlatan Ibrahimovic, consilierul special al clubului AC Milan.
Impresarul FIFA susține că, după părerea sa, fostul internațional suedez este „zero” ca și conducător, fiind direct răspunzător pentru decăderea „diavolilor”.
Zlatan Ibrahimovic, consilierul special al clubului AC Milan, a fost „mitraliat” de Giovanni Becali. Agentul este convins că fostul atacant al milanezilor nu se pricepe deloc la munca de la birouri, iar haosul și „debandada debandadei” de la club este numai „opera sa”, după ce patronul echipei i-a dat mână liberă la șefia grupării de pe „San Siro”.
„Și Milan alți tâmpiți! La Milan e debandada debandadei. Acolo numai Ibrahimovic face tot. E haos! El face ce vrea pentru că patronul i-a dat liber.
S-a crezut jucător și a fost, dar conducător e zero! Nu se pricepe”, a declarat Ioan Becali pentru Fanatik.
O obișnuită în trecut a fazelor finale din cupele europene, AC Milan ratează din ce în ce mai mult competițiile internaționale. Echipa de pe San Siro a trecut peste perioada neagră 2014 – 2021 cu un titlu în Serie A. De atunci, echipa cu cele mai multe trofeelor câștigate în UCL (7) după Real Madrid, se zbate din nou în mediocritate.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Fzlatan-ibrahimovic-e-convins-ca-ar-fi-facut-prapad-dupa-ce-a-vazut-arbitrajul-uzbecului-in-franta-paraguay-luam-4-cartonase-rosii.jpg)
Foto: Profimedia
05.07.2026
AC Milan a pierdut rușinos acasă cu Cagliari în ultima etapă din sezonul trecut și a ratat astfel calificarea în UEFA Champions League. La scurt timp, „Ibra” l-a dat afară pe antrenorul Max Allegri, după un conflict personal cu acesta, și l-a numit pe Ruben Amorim, cel care a fost un fiasco total la Manchester United.
Suedezul, mâna dreaptă a patronului Gerry Cardinale, a fost acuzat recent și în presa italiană că nu are competențe pentru a fi conducător de club, și pe deasupra mai face și abuz de putere.
„Sunt îngrozit de ce se întâmplă la Milan. Ei însuși distrug sanctitatea numelui AC Milan. Ibrahimovic este cel care o distruge, iar cei din conducere îl lasă să scape basma curată cu asta. Distruge sanctitatea pe care AC Milan a construit-o de-a lungul istoriei sale și nu înțeleg de ce fanii nu s-au revoltat deja public.
Ibrahimovic a devenit șeful lui Milan. Nu știu de unde și-o fi luat diploma sau unde a absolvit management sportiv. E în conducere, el ia deciziile, s-a certat cu antrenorul, a devenit practic șeful șefilor la Milan, iar acum am ajuns într-un punct al absurdității”, a declarat jurnalistul Andrea Montemurro, citat de Tribuna.