Fotbalistul lui Cristi Chivu și-a prelungit contractul cu Parma Calcio 1913, veste care îl va bucura pe antrenorul român.
Jucătorul a semnat, iar anunțul oficial al clubului nu a întârziat să apară pe site-ul oficial.
Parma, echipa antrenată de Cristi Chivu, a anunțat că Alessandro Circati și-a prelungit contractul până în vara anului 2029. Italienii au oferit mai multe detalii cu privire la noua înțelegere.
„Parma Calcio anunță că Alessandro Circati și-a prelungit contractul până la data de 30 iunie 2029. Determinarea și dorința de a continua împreună au fost mereu puternice, demonstrată și în capacitatea de a depăși accidentarea din primul sezon din Serie A.
O călătorie, cea a internaționalului australian și a Parmei Calcio, care a început în februarie 2021 în rândurile Primavera și a continuat cu brio în Prima Echipă.
În sezonul 2023-24, Circati s-a impus definitiv, dând dovadă de forță și talent, câștigând cu muncă un tricou de titular și jucând un rol cheie în promovarea în Serie A”, a anunțat clubul italian pe site-ul oficial.
Alessandro Circati, accidentat din septembrie 2024, e încântat că a semnat prelungirea contractului cu Parma.
„Sunt foarte mulțumit de reînnoire, am o relație minunată cu Parma și cu fanii. Aici simt toată afecțiunea necesară. Mulțumesc directorilor și mai ales președintelui Kyle J. Krause pentru încrederea pe care mi-o arată într-un moment cu totul special pentru mine, ca acesta”, a spus fotbalistul Parmei.
Presa italiană a venit cu o primă reacție după ce a aflat că Alessandro Circati va continua la echipa lui Cristi Chivu.
„Contractul lui Circati a fost reînnoit. Fundașul semnează pentru încă 4 ani și jumătate. Parma anunță că i-a prelungit contractul unuia dintre cei mai importanți jucători din apărarea sa”, a notat publicația tuttomercatoweb.