Inter Milano a reușit o remontada de excepție în fața codașei Pisa, după ce oaspeții au făcut liniște pe stadion în minutul 23, când au condus cu 2-0.
S-a terminat 6-2, iar asta i se datorează în principal lui Cristi Chivu, cel care a mutat cu mare curaj în minutul 34, când l-a introdus în teren pe Dimarco, autorul unui gol și al unei pase de gol.
La final, italienii l-au notat pe antrenorul român cu 6,5, după deciziile luate în acest duel. Una excelentă, cea amintită mai sus, și una mai puțin inspirată, cea a folosirii cu insistență a portarului Yann Sommer, cel care se face vinovat de primirea golului care a deblocat tabela.
Inter Milano a întors de o manieră incredibilă scorul în meciul de acasă cu Pisa, după ce oaspeții au condus cu 2-0 în minutul 23.
A fost 3-2 la pauză și 6-2 la final, iar succesul i se datorează în principal lui Cristi Chivu, cel care n-a ținut cont de nimic și a operat prima schimbare în minutul 34, Dimarco în locul lui Luis Henrique. De acolo a început revirimentul nerrazzurilor!
La finalul disputei, italienii l-au notat pe tehnicianul liderului din Serie A cu 6,5, în urma deciziilor luate în timpul meciului. Una de vis, cea cu Dimarco, și una mai puțin inspirată, cu folosirea în continuare a lui Yann Sommer, elvețianul gafând inexplicabil la primul gol al partidei.
„A avut curajul și inteligența să se corecteze, scoțându-l de pe teren pe Luis Henrique după 34 de minute, omul care afecta fluiditatea jocului nerazzurrilor, situație agravată și scorul de 0-2 înregistrat pe tabela de marcaj. Intrarea lui Dimarco s-a văzut imediat, cu trei goluri în 15 minute. Totuși, românul se face vinovat că insistă în continuare atât de mult cu Sommer, „protagonist” și în această seară”, a scris fcinternews.it.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2Fprofimedia-1068725308.jpg)
Pisa a deschis surprinzător scorul după 11 minute, prin Stefano Moreo, la o gafă imendă a lui Sommer. Același jucător a amuțit stadionul și a făcut 2-0, în minutul 23. A fost momentul când Chivu a acționat și a făcut prima schimbare. L-a scos pe Luis Henrique și l-a introdus pe Federico Dimarco.
„Inter șochează, Chivu îl scoate imediat pe Luis Henrique în minutul 34, intră Dimarco. Inter a fost în stare de șoc. Condusă cu 0-2 de Pisa, Chivu a făcut o mișcare îndrăzneață: Luis Henrique iese în minutul 34, în uralele publicului, iar Dimarco intră în locul său”, au scris în timpul meciului cei de la Tuttomercatoweb.
Iar asta sa văzut imediat pe tabelă. La doar patru minute de la schimbare, Inter a redus din diferență, prin Piotr Zielinski, din penalty. La doar 120 de secunde, golgheterul Lautaro Martinez a egalat, din pasa lui Dimarco.
Trupa lui Chivu era pe val și a mai punctat o dată până la pauză, prin Pio Esposito. În mitanul secund, oaspeții au picat definitiv, ai ales pe final, când Dimarco, Bonny și Mkhitaryan au închis tabela la un neverosimil 6-2.
Inter a adunat 52 de puncte în 22 de etape de Serie A și este lider detașat, la șase puncte de AC Milan și la nouă de Napoli, formații care au un meci mai puțin disputat.