Dan Șucu pune la bătaie nu mai puțin de 3.000.000 de euro pentru transferul definitiv al lui Răzvan Marin, al cărui contract cu Cagliari expiră în vara anului 2026.
Sătul de statutul de rezervă de la Cagliari, deși începuse sezonul precedent ca titular, Răzvan Marin a spus că este tentat să plece, iar dorința i se va îndeplini.
Prestațiile excelente pe care le-a avut la EURO 2024, unde a fost titular în toate cele patru meciuri și a marcat împotriva Ucrainei și a Slovaciei, i-au ridicat cota lui Răzvan Marin. Drept dovadă, a început sezonul ca titular la Cagliari și a avut evoluții apreciate.
Lucrurile s-au schimbat, însă, pe parcursul stagiunii competiționale, iar internaționalul român începea meciurile pe banca de rezervă și era trimis destul de rar în teren. Dar situația pare să se schimbe în bine, conform jurnaliștilor italieni.
„Răzvan Marin poate să fie noua achiziție a celor de la Genoa. După plecarea antrenorului Davide Nicola se poate schimba scenariul.
Cu un contract care îi expiră în iunie anul viitor, acesta ar fi timpul potrivit pentru a pleca. Clubul este interesat de mijlocașul de 29 de ani, care poate juca și mijlocaș ofensiv.
Înțelegerea dintre Cagliari și Genoa poate costa 3 milioane de euro”, au scris ziariștii de la Calcioline.
Răzvan Marin a fost convocat de Mircea Lucescu pentru meciurile cu Austria (1-2, în deplasare) și Cipru (2-0, acasă), din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026. A fost titular la Viena, dar după o oră de joc a fost înlocuit cu Adrian Șut. Pe Arena Națională, însă, a rămas pe banca de rezerve tot meciul.
Imediat după ce a ajuns la Mogoșoaia, unde s-a ținut cantonamentul pentru cele două confruntări, Răzvan Marin și-a spus punctul de vedere cu privire la situația prin care a trecut la Cagliari.
„Ba am jucat, ba nu am jucat. Eu am încercat tot timpul să fiu profesionist, să-mi văd de ale mele. Mă antrenez tot timpul 100%, când s-a apelat la mine am fost acolo.
De afectat nu m-a afectat pentru că nu mai sunt un jucător tânăr să mă afecteze orice. Eu mi-am văzut de ale mele, m-am antrenat şi tot timpul când s-a apelat la mine am făcut-o bine
Vom vedea ce se va întâmpla după echipa naţională, dar iau în considerare să fac şi acest lucru (n.r. – să se transfere), văzând situaţia prin care am trecut în acest an”, a spus Răzvan Marin, potrivit as.ro.
În stagiunea precedentă, mijlocașul român a jucat 35 de meciuri pentru Cagliari, dintre care 33 în Serie A, în care marcat de 3 ori și a oferit două pase decisive, de fiecare dată în campionat.