Răzvan Marin are parte de aventura carierei la Cagliari: „E dificil și îmi place. Mă simt legat de aceste culori”. Cum încearcă sarzii să se motiveze în vestiar

Răzvan Marin are parte de aventura carierei la Cagliari: „E dificil și îmi place. Mă simt legat de aceste culori”. Cum încearcă sarzii să se motiveze în vestiar
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Marin trece prin cea mai importantă experiență a carierei sale de jucător de până acum, în încercarea de a o salva pe Cagliari de la retrogradare. Mijlocașul român a oferit un interviu publicației Corriere dello Sport în care și-a exprimat trăirile aventurii în Sardinia, dar și pe cele ale echipei aflate într-o grea încercare.

Marin și-a amintit inclusiv de perioada petrecută la Ajax, una foarte dificilă, în care nu a primit multe șanse de a evolua și declară că în sfârșit și-a găsit campionatul potrivit pentru stilul său de joc: Serie A.

Jucătorul crescut la Academia Hagi speră ca forța colectivă să îi ajute pe insulari să rămână în primul eșalon al fotbalului italian și în sezonul viitor.

Răzvan Marin și aventura carierei la Cagliari: „Mă simt legat de aceste culori. Avem nevoie de o victorie pentru a redobândi încredere”

Răzvan Marin recunoaște că lipsa de încredere influențează mult evoluțiile lui Cagliari, iar la acest aspect lucrează veteranii formației, Radja Nainggolan și Diego Godin, care încearcă să-și motiveze colegii mai tineri înainte de fiecare meci.

„Situația nu este foarte fericită, avem nevoie de o victorie pentru a redobândi încredere. Este dificil de spus de ce ne aflăm în această situație, personalul este de nivel înalt și avem jucători foarte puternici. Nimeni nu s-ar fi putut gândi că vom ajunge atât de jos. 

Acum trebuie să dăm tot ce avem mai bun în aceste ultime etape, este obligatoriu să obținem puncte împotriva tuturor. Mă simt legat de aceste culori, reprezentăm o insulă: suntem implicați în asta, mă simt bine în acest mediu și îmi place, chiar dacă lockdown-ul (n.red. – carantinarea) nu ne permite să ieșim afară, mă gândesc doar la fotbal”, a declarat Răzvan Marin pentru Corriere dello Sport.

Răzvan Marin s-a impus rapid la Cagliari și a devenit titular în Serie A la scurt timp de la transferul său. Adevărata luptă este însă rămânerea în primul eșalon al fotbalului italian

Răzvan Marin îl regretă pe Di Francesco. Veteranii lui Cagliari îi motivează pe tineri: „Godin și Nainggolan vorbesc mult cu noi”

Om de bază pentru „i rossoblu”, fotbalistul de 24 de ani și-a amintit și de Eusebio Di Francesco, antrenorul demis la începutul acestui an, care l-a dorit insistent la clubul sard.

Îmi pare rău că nu a mers bine cu Di Francesco. Godin și Nainggolan vorbesc mult cu noi pentru a încerca să rezolve această situație, dar și Pavoletti și Joao. Toți încercăm să ieșim din această situație.

La Ajax a fost ceva pozitiv, dar nu ușor. Am jucat primele cinci sau șase jocuri. Nu știu ce s-a întâmplat după. nici nu eram la maximul condiției mele, iar Ten Haag a făcut alte alegeri, apoi a fost foarte dificil să-mi mai găsesc loc. În Italia, fotbalul e mult mai tactic, prima dată trebuie să te gândești ce faci cu mingea pentru că defensivele sunt mult mai dure. Mă simt bine în Serie A, îmi place”, a mai punctat jucătorul român.

Răzvan Marin este împrumutat de către Ajax în acest sezon la Cagliari, cu obligativitate de cumpărare la finele sezonului pentru suma de 10 milioane de euro, inclusiv bonusuri de performanță.

Cu doar 22 de puncte acumulate, Cagliari ocupă după 29 de etape poziția 18, prima retrogradabilă din campionatul italian. Echipa antrenată de Leonardo Semplici se află la doar două puncte în spate față de Torino, însă piemontezii au și un meci mai puțin disputat.

 

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup