Radu Drăgușin, elogiat într-un articol amplu scris de publicația britanică Goal: „Ca o armă puternică”

Radu Drăgușin, elogiat într-un articol amplu scris de publicația britanică Goal: „Ca o armă puternică”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Radu Drăgușin, fundașul celor de la Genoa, a impresionat pe toată lumea cu evoluțiile sale solide din Serie A.

Apărătorul român nu doar că a stârnit interesul unor echipe de top precum Tottenham, AC Milan și Napoli, însă i-a făcut pe cei de la Goal să facă un material în care să-l ridice în slăvi.

Radu Drăgușin, elogiat într-un articol amplu scris de publicația britanică Goal: „Ca o armă puternică”

Publicația Goal a avut numai cuvinte de laudă pentru Radu Drăgușin. Jurnaliștii britanici au vorbit la superlativ de fundașul celor de la Genoa și au ținut să puncteze abilitatea incredibilă a românului de a lovi mingea cu capul.

Apărătorul din Serie A a uimit pe toată lumea cu lovitura sa de cap prin care a egalat în meciul cu Internazionale Milano.

„Cel mai bun atribut al lui Drăgușin e abilitatea sa în aer. La momentul redactării acestui articol, doar un jucător a câștigat mai multe dueluri aeriene decât Radu în acest sezon.

Abilitatea lui Drăgușin de a lovi mingea cu capul îl face să fie o armă puternică. Pare că se potrivește jocului din Premier League.

De asemenea, Drăgușin e și un tackler foarte priceput. Deși nu e un fundaș deosebit de activ, faptul că joacă în spatele mijlocașilor centrali înseamnă că stă mai adânc decât cei doi colegi de echipă – atunci când trebuie să atace, o face imediat”, au scris jurnaliștii britanici de la Goal despre Radu Drăgușin.

Radu Drăgușin refuză să meargă în Arabia Saudită

Florin Manea, agentul lui Radu Drăgușin, a dezvăluit că fundașul celor de la Genoa nici nu vrea să audă de un posibil transfer în Saudi Pro League.

„Nu se gândeşte la bani, ci la perspectivele de creștere pe care le are echipa la care poate ajunge. Am fost contactați de cluburi arabe, dar nici nu a vrut să audă”, a declarat Florin Manea, pentru TV Play.

Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Decizie pentru toți ANGAJAȚII din România. S-a stabilit că intră în vigoare de la 1 IULIE
Decizie pentru toți ANGAJAȚII din România. S-a stabilit că intră în vigoare de la 1 IULIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare