Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Serie A » Primele imagini cu Cristian Chivu antrenor la Inter. Românul a început pregătirile pentru Campionatul Mondial al Cluburilor

Primele imagini cu Cristian Chivu antrenor la Inter. Românul a început pregătirile pentru Campionatul Mondial al Cluburilor

10 iun. 2025, 00:07, Serie A
Primele imagini cu Cristian Chivu antrenor la Inter. Românul a început pregătirile pentru Campionatul Mondial al Cluburilor
FOTO Instagram Inter

Cristian Chivu a semnat cu Inter și în aceeași zi a efectuat primul antrenament. Nu are timp de pierdut fiindcă peste doar câteva zile începe Campionatul Mondial al Cluburilor.

Antrenorul român și-a luat rolul în serios imediat cum a semnat contractul cu echipa alături de care a câștigat Liga Campionilor ca jucător. Deși majoritatea jucătorilor sunt plecați la echipele naționale, Chivu a desfășurat primul antrenament oficial la seniorii Interului pe San Siro, iar clubul a distribuit imaginile cu românul pe rețelele de socializare.

Imagini de la primul antrenament al lui Cristi Chivu: fericire maximă pentru tehnicianul care și-a împlinit visul

După 7 ani petrecuți la Primavera, echipa de tineret a Interului, Cristi Chivu a făcut pasul la seniori și a semnat cu Parma. A preluat clubul la care evoluează Vali Mihăilă și Dennis Man într-un moment critic și a salvat echipa de la retrogradare în doar 13 partide.

Inter s-a convins de calitățile românului și i-a dat o șansă să obțină primul său trofeu ca antrenor la seniori la unul dintre cele mai importante cluburi din Europa. Nici nu s-a uscat cerneala pe contract și Cristi Chivu i-a scos pe jucători pe gazon.

A făcut cunoștiință doar cu câțiva fotbaliști deoarece majoritatea sunt angrenați în meciurile internaționale. Imaginile îl surprind pe Chivu cu un zâmbet larg pe buze în timp ce conduce antrenamentele. E foarte fericit că a ajuns acolo unde și-a dorit dintotdeauna. A avut la dispoziție doar 6 jucători pentru primul antrenament. Majoritatea sunt plecați la naționale, iar alții încă se recuperează după accidentări. I-a putut vedea la treabă doar pe Darmian, Acerbi, Mhikitaryan, Carboni, Palacios și Sebastiano Esposito.

„Jucătorii lui Inter prezenți la primul antrenament cu Chivu sunt Darmian, Acerbi, Mhikitaryan, Valentin Carboni (revenit după o ruptură de ligament încrucișat în octombrie) și doi tineri care se întorc din împrumuturi în Serie A, Palacios și Sebastiano Esposito . Bisseck și Calhanoglu au lucrat separat, deoarece erau accidentați”, a anunțat TMW.

Obiectiv îndrăzneț la debut: „Vom încerca să câștigăm”

Cristi Chivu le-a câștigat încrederea fanilor și le-a promis că va face tot ce îi stă în putință să triumfe la Campionatul Mondial al Cluburilor. E un obiectiv îndrăzneț pe care și-l asumă Chivu înainte de a vedea ce jucători va avea la dispoziție.

Mondialul Cluburilor se va desfășura între 15 iunie și 13 iulie. Inter e repartizată în grupa E alături de Monterrey, River Plate și Urawa Reds.

„În acest sezon încă avem pentru ce să ne luptăm, sezonul încă nu s-a terminat (n.r. – Campionatul Mondial al Cluburilor). Trebuie să punem toată pasiunea și ambiția pentru a obține rezultate. Vrem să obținem din această competiție ceea ce o echipă precum Inter este capabilă să obțină. Vom încerca să câștigăm trofeul”, a precizat antrenorul român.