Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Serie A » Numero 1! Nota primită de Cristi Chivu după ce Inter și-a arătat clasa la Cremonese

Numero 1! Nota primită de Cristi Chivu după ce Inter și-a arătat clasa la Cremonese

01 feb. 2026, 21:21, Serie A
Numero 1! Nota primită de Cristi Chivu după ce Inter și-a arătat clasa la Cremonese
FOTO PROFIMEDIA 1 FEB 2026

Interul lui Chivu defilează în Serie A și Cristi Chivu a primit o notă pe măsură după duelul de la Cremonese.

Presa italiană e, din nou, la picioarele lui Cristi Chivu. Fostul internațional român continuă seria de 11 meciuri fără înfrângere în Serie A și își consolidează poziția de lider, ajungând la 8 puncte față de ocupanta locului secund, AC Milan.

Nota 7 pentru Cristi Chivu în Cremonese – Inter 0-2

Elevii lui Cristi Chivu au controlat autoritar duelul cu Cremonese, echipă aflată în apropiere de zona roșie a clasamentului. Lautaro Martinez și-a trecut în cont a 13-a reușită din acest sezon și e lider la capitolul marcatori. Tot în prima repriză a marcat și Zielinski. În partea secundă scorul nu a mai fost modificat, iar Inter a bifat al șaptelea succes consecutiv în duelurile din deplasare pe plan intern.

Imediat după meci, presa italiană a scris despre evoluția echipei românului și a fost notat cu 7, o notă cu care s-a obișnuit deja în ultimele luni.

„Acum are o echipă în control deplin, care intră pe teren știind ce are de făcut, o face și își îndeplinește sarcina cu mult mai multă seninătate și determinare decât la începutul sezonului.”, a notat TMW.

„Echipa a dominat și a controlat jocul fără probleme majore, cu excepția minutelor finale, când Zerbin a lovit bara. Și-au gestionat perfect energia și jucătorii: spațiu pentru toată lumea și odihnă pentru toată lumea. Și au continuat să învingă toate echipele din partea de jos a clasamentului.”, a notat fcinter1908.