S-a aflat ce notă a primit Cristi Chivu după ce FC Internazionale Milano a câștigat cu AS Roma în etapa 7 din Serie A.
Jurnaliștii italieni au analizat evoluția echipei de pe Giuseppe Meazza și au dat verdictul despre antrenorul român.
FC Internazionale Milano a câștigat cu AS Roma în etapa 7 din Serie A. Unicul gol al partidei a fost marcat de Ange-Yoan Bonny. Este a șasea victorie consecutivă pentru echipa lui Cristi Chivu.
Celelalte rezultate pozitive au fost cu US Sassuolo, Cagliari și US Cremonese în campionatul Italiei, respectiv cu Ajax Amsterdam și Slavia Praga în UEFA Champions League.
Jurnaliștii italieni sunt de părere că cele șase victorii consecutive obținute de Inter reprezintă un răspuns excelent pentru contestatarii lui Cristi Chivu, care a fost notat cu 7 după meciul de pe Stadio Olimpico.
„Antrenorul Chivu 7 – Șase victorii consecutive sunt un răspuns excelent la criticile sale” au notat italienii de la Eurosport.
Cristi Chivu a reacționat după victoria cu AS Roma. Antrenorul lui FC Internazionale Milano a comentat evoluția echipei sale și a spus că jucătorii săi și-au făcut bine treaba în meciul de pe Stadio Olimpico.
„Tot meritul este al acestor băieți, care s-au adaptat imediat la realitatea acestui campionat, lăsând în urmă dezamăgirile sezonului trecut și dând tot ce au mai bun. Aceasta este o echipă care poate lupta și concura în toate competițiile.
Sunt mândru de cum lucrează la antrenament, de cum se pregătesc și din punct de vedere mental pentru astfel de meciuri. Sunt foarte serioși. Aceste jocuri, după pauză, sunt mereu un mister, dar sunt bucuros că au reușit să gestioneze bine situația.
Roma e o echipă puternică și nu e ușor să câștigi aici. Nu e ușor să faci presing în fața unei echipe precum Roma, dar ne-am făcut foarte bine treaba”, a declarat Cristi Chivu, potrivit Tuttomercatoweb.com.