Florinel Coman a avut o prestație destul de bună la prima apariție ca titular pentru Cagliari, chiar în meciul cu Genoa lui Dan Șucu. Specialiștii i-au oferit nota 6,8.
O palidă consolare, din păcate, fiindcă a fost nevoit să părăsească terenul după 31 de minute, ca urmare a unei accidentări. Evident, vestea nu i-a picat bine nici selecționerului Mircea Lucescu, care se confruntă cu probleme de lot înaintea debutului campaniei de calificare la Campionatul Mondial.
Pe 21 martie, naționala României va primi vizita Bosniei, iar trei zile mai târziu se va deplasa la Serravalle pentru duelul cu San Marino. Din grupa H mai fac parte Austria și Cipru.
Până în minutul 31, când a fost înlocuit cu Tommaso Augello, Florinel Coman a avut în total 12 atingeri de balon și a înregistrat un procentaj de 89% al eficienței paselor, greșind, practic, doar una dintre cele nouă încercate. Nici la capitolul dueluri nu a stat deloc rău, ținând cont că le-a câștigat pe ambele.
De asemenea, a fost foarte aproape să-și treacă numele pe tabela de marcaj, în minutul 16, când a luat la țintă bara dintr-o lovitură liberă. Sofa Score a ținut cont de toate aceste aspecte și l-a notat cu 6,8.
Două minute mai târziu, Cagliari a deschis scorul prin Nicolas Viola, dar avantajul a ținut până în debutul reprizei secunde. Maxwell Cornet, atacantul adus de la West Ham în perioada de mercato a iernii, sub formă de împrumut până la finalul sezonului, a egalat pentru Genoa în minutul 47.
Înaintea meciului din runda cu numărul 28, Davide Nicola s-a arătat încântat de calitățile lui Coman, dând, totodată, asigurări că este pregătit să intre pe teren încă din primul minut, după ce a bifat patru apariții de pe banca de rezerve.
„A venit dintr-un context diferit. Am preferat să lucrăm cu el cu încărcături adecvate, nu excesive. Cred că este în situația de a juca chiar din primul minut. În ultimele meciuri a avut ceva minute. Ne-a dat posibilitatea de a experimenta strategii. Are o tehnică foarte bună, preferă banda stângă”, a declarat tehnicianul lui Cagliari, formație pentru care evoluează și Răzvan Marin.
Acesta nu trece, însă, printr-o perioadă prea bună. Pierderea postului de titular îl determină să ia foarte serios în calcul plecarea, cu atât mai mult cu cât se află în ultimele luni de contract.