Marele eșec al lui Chivu de la Milano. Eroul lui Inter a ajuns în derivă

Marele eșec al lui Chivu de la Milano. Eroul lui Inter a ajuns în derivă
Sursa: PROFIMEDIA, 07.11.2025

Cristi Chivu l-a înlăturat din viziunea sa tactică pe Francesco Acerbi, erou pentru Inter Milano în meciul cu Barcelona din sezonul trecut de UEFA Champions League.

Antrenorul român nu a mai apelat la fotbalist în ultimele trei meciuri jucate de Inter, alegând să mizeze pe ceilalți apărători centrali din lot.

Francesco Acerbi, uitat de Cristi Chivu pe banca de rezerve

Inter a fost salvată de Francesco Acerbi în semifinala retur cu Barcelona din stagiunea trecută de UEFA Champions League, când a marcat surprinzător în minutele adiționale, restabilind astfel egalitatea pe tabela de marcaj. În prelungiri, Inter s-a impus cu 4-3 și s-a calificat în finală, unde a fost învinsă categoric de Paris Saint-Germain, cu 5-0.

Un sezon mai târziu, Francesco Acerbi pare exclus din viziunea tactică stabilită de Cristi Chivu pentru Inter. Acerbi este cel mai în vârstă fotbalist din lot (37 de ani), dar nu mai reușește să-și valorifice experiența în echipa antrenată de român.

Inter a jucat cu Fiorentina, Hellas Verona și Kairat Almaty, iar Cristi Chivu a făcut rotații între Alessandro Bastoni, Yann Bisseck, Manuel Akanji și Stefan de Vrij. Cu echipa din Kazahstan, Chivu l-a preferat pe Carlos Augusto, fundaș stânga de meserie, și l-a exclus complet pe Francesco Acerbi. Reamintim că Inter joacă într-un sistem cu trei apărători centrali.

Totuși, situația sa nu este întâmplătoare: Acerbi s-a remarcat negativ în etapa a 8-a din Serie A, când nerazzurri” au pierdut cu Napoli, campioana în exercițiu, scor 3-1. De atunci, Cristi Chivu nu i-a mai acordat încredere. Astfel, Francesco Acerbi a evoluat în 7 din cele 14 meciuri disputate de Inter în actuala stagiune.

Federico Pastorello, despre Francesco Acerbi: „Este deja în inimile fanilor”

„ (n.r. – Acerbi și de Vrij) Amândoi ar putea juca ca titulari. Anul acesta, rotația este puțin mai pronunțată decât anul trecut, dar sunt doi jucători extraordinari care poartă tricoul Interului ca o mănușă. Stefan este aici de mult timp. A avut ocazia să plece în această vară, dar a ales să rămână.

Acerbi este la Inter de mai puțin timp, dar este deja în inimile fanilor. Ambii sunt foarte calmi în privința lunilor următoare. După cum a transmis clubul, reînnoirea contractelor va fi discutată în aprilie.

Dacă ar avea de ales, știu că ar fi fericiți să rămână, dar asta va depinde de mulți factori”, a declarat impresarul celor doi fotbaliști, conform sportmediaset.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Autostrada Sibiu - Pitești ajunge la 24 de kilometri de Râmnicu Vâlcea. Orașul ocolit până acum de drumuri rapide va fi legat de A1
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Detaliul șocant descoperit în baia în care a fost găsită Mădălina Apostol. Ce ar fi făcut înainte să-și pună capăt zilelor?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
Numărul românilor care NU își permit o mașină scade la jumătate, în doar un an, arată datele Eurostat
Promotor.ro
VESTE ÎNGROZITOARE! Atacantul a fost internat la terapie intensivă! ERA SĂ SE ÎNECE ÎN PISCINĂ!
Mediafax Italia
Nu a marcat niciun gol, dar E PREFERATUL suporterilor Barcelonei! Reacțiile sale din tribune SUNT VIRALE!
Mediafax Spania