Ioan Becali dezvăluie planurile celor de la Parma cu Valentin Mihăilă: „Văd în el un jucător de 40-50 de milioane”

Răzvan Bucur
Ioan Becali dezvăluie planurile celor de la Parma cu Valentin Mihăilă: „Văd în el un jucător de 40-50 de milioane”
Valentin Mihaila Parma

Ioan Becali a vorbit despre transferul lui Valentin Mihăilă (20 de ani) de la CS Universitatea Craiova la Parma. Formația italiană a plătit 8,5 milioane de euro pentru tânărul jucător.

Odată ajuns în Italia, Mihăilă este privit cu speranță de Parma. Fosta câștigătoare a Cupei UEFA vrea să îl vândă pentru mai mult de 24 de milioane de euro, depășind astfel recordul stabilit de Adrian Mutu.

Ioan Becali, despre planurile lui Parma cu Mihăilă: „Acest jucător e pentru un proiect de viitor, ei văd în el un jucător de 40-50 de milioane”

„Eu l-am prezentat unor scouteri, prieteni de-ai mei de la Parma. L-au studiat în aproape toate meciurile, au făcut un raport bun și au zis că au nevoie să investească. Parma a cumpărat mai mulți jucători, are un proprietar american. A văzut ce bază au, ce pretenții au pentru viitor. Tot de la Parma a plecat și Mutu pe 24 de milioane și speră să îl vândă și pe el pe mai mult.

La 20 de ani pare matur, foarte matur. El deja a început să schimbe câteva cuvinte. Am lăsat pe cineva acolo să îi găsească o casă, să îi deschidă un cont și așa mai departe.

Au plecat de la 5 milioane și jumătate și au ajuns la 8,5 milioane net. El este încă tânăr, crud, are tot viitorul în față. Le-am spus să îl urmărească. Sunt niște scouteri profesioniști, s-au dus peste tot, chiar și la meciurile fără spectatori ei au intrat acolo și au văzut.

Acest jucător e pentru un proiect de viitor, ei văd în el un jucător de 40-50 de milioane. Transferul s-a făcut în ultimele 48 de ore. Pe 5 s-au închis transferurile”, a spus Giovanni Becali la Digisport.

Parma speră ca Valentin Mihăilă să crească fizic

Conform lui Giovanni Becali, Mihăilă va primi o atenție specială în Italia. Conducerea lui Parma speră ca performanțele fizice ale jucătorului român să crească.

„Când l-a văzut la televizor pe Mihăilă, directorul sportiv de la Parma îmi spunea că acesta este o bestie. Și când l-au văzut… Ia uite, un pui de Crevedia, de care trebuie să avem grijă, să pună mușchi pe el”, a spus Giovanni Becali în stilul caracteristic.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]