Cristi Chivu a avut nevoie de un singur meci pe banca Parmei pentru a-i impresiona pe cei de la Gazzetta dello Sport. „Chivu, efect imediat”, au titrat aceștia după victoria cu Bologna.
Fostul căpitan al naționalei nu doar că a debutat cu dreptul în cariera de antrenor la nivel de seniori, dar a pus capăt seriei negative a echipei și a reaprins speranțele în privința salvării de la retrogradare. Precedentul succes se înregistrase pe 28 decembrie 2024.
Pe tot parcursul partidei, „cruciații” s-au apărat mult mai bine față de ultimele partide din mandatul lui Fabio Pecchia. Ba chiar au reușit să amenințe în câteva rânduri poarta uneia dintre cele mai importante formații ale campionatului.
Ange-Yoan Bonny a deschis scorul în minutul 37, dintr-un penalty obținut după hențul comis de Sam Beukema. Scorul final a fost stabilit de Simon Sohm, în minutul 79, din pasa lui Dennis Man.
După fluierul final, jurnaliștii italieni s-au întrecut în laude la adresa lui Cristi Chivu. Gazzetta dello Sport a remarcat că acesta și-a pus amprenta asupra echipei încă de la debut:
„Chivu, efect imediat. După schimbarea de pe bancă, Parma obține prima victorie din 2025. Câștigătorul triplei cu Inter ca jucător a ajuns abia acum câteva zile, iar acum câștigă cu Parma.
Bologna iese foarte prost din această întâlnire. Nu am mai văzut acel joc sufocant pe care îl cunoșteam, jucătorii oaspeților au ajuns mereu târziu în dueluri și nu l-au pus niciodată pe Suzuki în dificultate. Chiar dacă posesia le-a aparținut celor de la Bologna, Parma a fost o echipă compactă și feroce, iar Bologna suferă primul eșec din 2025”.
La rândul lor, cei de la Corriere dello Sport s-au arătat impresionați de prestația Parmei și au tras concluzia că decizia instalării lui Cristi Chivu a fost extrem de inspirată. Bologna, în schimb, nu i-a încântat.
„Del Prato și colegii săi au regăsit drumul spre succes, după aproape două luni. un început bun pentru noul antrenor. Acest 2-0 se simte ca o adevărată eliberare pentru Parma, care obține trei puncte fundamentala în lupta pentru supraviețuire.
Un debut de vis pentru Christian Chivu, care l-a înlocuit pe demisul Fabio Pecchia în cursul acestei săptămâni și a obținut un succes foarte important. Pe de altă parte, Bologna pierde puncte în cursa pentru Europa, Milan având acum șansa de a-și extinde avantajul, în așteptarea meciului direct”, se arată în articolul publicat după meci.